Parlamentarii europeni cer protecţia drepturilor romilor şi o finanţare UE sporită pentru aceştia

Parlamentarii europeni au adoptat o rezoluţie prin care cer o mai bună protecţie a drepturilor fundamentale ale romilor, precum şi o finanţare sporită din partea Uniunii Europene (UE), punând accent pe necesitatea integrării sociale a romilor.

Urmărește
3 afișări

Rezoluţia PE, adoptată cu 576 voturi "pentru", 32 "împotrivă" şi 60 de abţineri, încearcă să influenţeze viitoarea strategie a Comisiei Europene privind incluziunea romilor, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Parlamentului European.

Parlamentarii arată că romii sunt discriminaţi sistematic şi se luptă cu "un grad intolerabil de excludere", cu încălcarea drepturilor omului, stigmatizarea şi discriminarea în viaţa publică şi privată.

Raportoarea PE Livia Jaroka a explicat, în dezbaterea dinaintea votului, că prin adoptarea raportului se face un pas important spre diminuarea sărăciei şi a excluziunii sociale, romii fiind cea mai mare minoritate etnică de pe continentul european. Strategia UE privind romii trebuie să pună accent pe satisfacerea şi promovarea drepturilor funandamentale la muncă, locuinţă, sănătate şi educaţie.

Deputaţii au mai susţinut că este necesar un efort susţinut din partea autorităţilor locale, naţionale şi ale UE, pentru integrarea persoanelor de origine romă.

"Comisia ar trebui să prezinte o foaie de parcurs pentru introducerea unor standarde minime obligatorii aplicabile la nivelul UE, pentru cele patru priorităţi: educaţia, ocuparea forţei de muncă, locuinţele şi sănătatea. În plus, Comisia trebuie să instituie criterii de premiere a statelor membre care se conformează şi penalităţi pentru cele care nu respectă dispoziţiile", precizează PE.

De asemenea, parlamentarii europeni cer rezolvarea problemelor referitoare la locurile de muncă nedeclarate, angajarea romilor în administraţia publică, creşterea numărului de profesori de etnie romă şi asigurarea dreptului la educaţie în propria limbă a copiilor romi.

Rezoluţia abordează şi tema "repatrierilor discutabile" ale romilor din mai multe state membre, care au creat "teamă şi anxietate în rândul populaţiei de etnie romă, precum şi niveluri îngrijorătoare de rasism şi discriminare".

Potrivit acestora, strategia UE necesită şi un dialog între autorităţile locale, organismele judiciare, poliţie şi comunitatea romă.

PE mai cere înfiinţarea unor organisme UE, sub supravegherea Grupului de lucru pentru romi, pentru a asigura o finanţare sporită a Uniunii în sprijinul iniţiativelor locale şi pentru identificarea şi raportarea la timp a deturnării de fonduri.

Finanţarea UE în acest domeniu trebuie să privească şi proiecte care îmbunătăţesc serviciul public, iar fondurile dedicate ar trebui alocate politicii de coeziune, pentru a sprijini strategia, mai spun parlamentarii.

Comisia urmează să prezinte propunerea sa în 5 aprilie, iar Consiliul European ar trebui să o adopte în 24 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici