„Adoptarea tacită a proiectului de lege care acordă autonomie aşa-zisului Ţinut Secuiesc este o chestiune extrem de gravă, din toate punctele de vedere. Este un afront la adresa suveranităţii statului român.
Nicio epidemie, nicio izolare nu poate justifica o astfel de scăpare de procedură. Adoptarea chiar şi tacită a unei propuneri legislative de o asemenea gravitate nu arată doar o totală lipsă de profesionalism, ci şi inconştienţă politică.
Senatul e acum dator să repare această oribilă greşeală”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
Un proiect de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor pe 23 aprilie 2020. Proiectul care prevede că Ţinutul Secuiesc va avea presedinte şi limba oficială va fi maghiara a fost înaintat către Senat, care e for decizional în acest caz.