Parlamentul discută marţi legile cu măsuri de austeritate, juriştii se reunesc luni pentru raport

Senatul şi Camera Deputaţilor vor lua în discuţie, marţi dimineaţă, în şedinţă comună, cele două legi cu măsuri de austeritate care conţin prevederi declarate neconstituţionale, pentru a le pune de acord cu Legea fundamentală, potrivit anunţului făcut, luni, de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Parlamentul discută marţi legile cu măsuri de austeritate, juriştii se reunesc luni pentru raport

Parlamentul discută marţi legile cu măsuri de austeritate, juriştii se reunesc luni pentru raport (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Senatul şi Camera Deputaţilor vor lua în discuţie, marţi dimineaţă, în şedinţă comună, cele două legi cu măsuri de austeritate care conţin prevederi declarate neconstituţionale, pentru a le pune de acord cu Legea fundamentală, potrivit anunţului făcut, luni, de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

El a menţionat că această decizie a fost luată în şedinţa Birourilor permanente reunite.

Conducerile celor două Camere au mai decis ca legea privind măsurile de austeritate în domeniul bugetar şi legea privind reducerea pensiilor să fie dezbătute luni după-amiază de Comisiile juridice reunite, care să prezinte un raport plenului Parlamentului.

Mircea Geoană a arătat că este vorba despre o procedură regulamentară şi constituţională care a fost aplicată dincolo de poziţia politică a unui grup parlamentar sau altul faţă de această problemă.

"Din punct de vedere al impactului asupra pensionarilor, în condiţiile în care mâine (marţi - n.r.) vom avea un vot majoritar în plenul reunit, înseamnă că cele două legi vor fi modificate conform deciziei Curţii Constituţionale, pe care am primit-o astăzi în integralitatea sa. Practic, cele două legi vor putea fi modificate urmând a fi promulgate şi să intre în vigoare", a spus el.

Întrebat dacă cele două legi ar putea fi promulgate marţi, Mircea Geoană a răspuns că promulgarea va trebui să ţină cont de traseul dintre decizia ceva fi semnată de preşedinţii celor două Camere, după o eventuală decizie a Parlamentului, până la preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial.

Chestionat despre propunerea PSD ca proiectele de act normativ să fie discutate pe rând în Camera Deputaţilor şi în Senat, Geoană a răspuns că a fost vorba despre discuţii pe care fiecare partid parlamentar le-a avut în propriile foruri de conducere.

"Din punctul nostru de vedere, faptul că pensionarii nu vor fi obligaţi să suporte lipsa de profesionalism şi de viziune a actualului guvern este un lucru bun şi dorim să operăm cât mai rapid această modificare, pentru că este o modificare care vine în folosul a şase milioane dintre concetăţnii noştri, care sunt cei mai vulnerabili din întreaga societate", a adăugat preşedintele Senatului.

Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat, vineri, neconstituţionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Articolul 1, litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale".

Potrivit articolului 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei".

Executivul a transmis celor două Camere ale Parlamentului cererea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună în care să aprobe amendamentele la legile de reducere a salariilor bugetarilor şi recalculare a pensiilor speciale, ca urmare a deciziei CC, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici