- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parlamentul European aprobă ridicarea imunităţii lui Adrian Severin - 2
Parlamentul European a aprobat, joi, ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, adoptând raportul Comisiei JURI în acest sens.
Raportul redactat de europarlamentarul Francesco Speroni a fost votat prin ridicare de mână, de către majoritatea eurodeputaţilor. Votul nu a fost înregistrat electronic.
Potrivit procedurilor PE, după votul din plen, decizia de ridicare a imunităţii va fi comunicată autorităţilor române.
Comisia juridică a Parlamentului European a votat, în unanimitate, luni, ridicarea imunităţii eurodeputatului român Adrian Severin. Comisia JURI a luat în discuţie ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, la precedenta şedinţă, din 22-23 mai. Eurodeputatul Adrian Severin a fost audiat, atunci, în Comisia JURI, după care raportorul Francesco Speroni a redactat raportul în cazul acestuia.
După audierea în Comisia JURI, Adrian Severin declara, pentru MEDIAFAX, că doreşte clarificarea cazului său, acuzând "manevre absolut asemănătoare şi de înscenări absolut din aceeaşi familie" ca în cazul lui Dominique Strauss-Kahn.
Comisia JURI a fost sesizată, potrivit procedurilor, în legătură cu ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a adresat o cerere în acest sens Parlamentului European la 5 aprilie.
La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio-video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu.
Reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi - un român, un sloven şi un austriac - să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, a relatat atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".
În 20 martie, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.
Adrian Severin şi-a dat demisia din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şi criticilor primite.
Amendamentul de prelungire a termenului în care fondurile de garantare trebuie să facă restituiri în cazul falimentului bancar, care a determinat scandalul în care este implicat Adrian Severin, a fost aprobat, la sfârşitul lunii martie, în Comisia JURI din PE, susţinut de eurodeputaţi din mai multe grupuri politice.
Scandalul a afectat atât poziţia, cât şi imaginea lui Adrian Severin. Astfel, biroul său a fost încuiat şi se afla sub pază până când autorităţile judiciare din statele membre urmau să se prezinte pentru a face investigaţii. La prima reuniune a plenului PE de după izbucnirea scandalului, Severin a fost fluierat mai mulţi colegi europarlamentari, în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona, acesta din urmă luând loc şi asistând la şedinţă de pe ultimul rând din sală. Odată cu excluderea din grupul S&D, Severin şi-a pierdut locul pe care îl ocupa în spaţiul rezervat acestuia şi a primit fotoliul cu numărul 778. Aflat în partea din spate a sălii, destinată europarlamentarilor neafiliaţi, fotoliul se află între cel al lui George Becali (777) şi cel al lui Corneliu Vadim Tudor (779). În total, în PE sunt 856 de fotolii numerotate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:54
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112