Chestionat, miercuri la Parlament, dacă e de părere că Lia Olguţa Vasilescu, dacă Klaus Iohannis va accepta numirea ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării, va prezenta un pericol, liderul PSD a răspuns glumind: „Orice femeie din interiorul PSD reprezintă un pericol pentru orice bărbat din interiorul PSD. Nu reprezintă niciun pericol pentru mine. Pentru mine, ca preşedinte al partidului, reprezintă un pericol cei care sunt în diverse funcţii în diverse instituţii şi împreună au făcut o organizaţie subterană şi cu care ne batem în continuare. În interiorul partidului nu există pericol pentru mine. Încă nu am ajuns la bătăi”.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.
Aceasta a adăugat că a trimis deja la Cotroceni deciziile de revocare ale ministrului Transporturilor Lucian Şova şi a ministrului Dezvoltării Paul Stănescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu va semna decretele de numire în funcţia de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguţa Vasilescu şi pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.