- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Partidele nu se înţeleg pe preşedinţia Comisiei de muncă din Cameră, negocierile se reiau luni
Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor nu au ajuns, marţi, la o concluzie privind împărţirea comisiilor, grupul independenţilor revendicând în continuare preşedinţia Comisie de muncă, în timp ce liberalii şi social-democraţii nu vor să cedeze nicio comisie.
Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnire, că nu s-a ajuns la nicio concluzie şi urmează o nouă întâlnire pe această temă luni, la ora 16.00.
Liderul grupului independenţilor, Eugen Nicolicea, a precizat că independenţii susţin în continuare să le fie acordată preşedinţia Comisiei de muncă deţinută, în prezent, de PNL şi consideră că PSD ar trebui să cedeze o comisie având în vedere că acest grup a pierdut 20 de parlamentari. "Solicităm în continuare Comisia de muncă, iar PSD să dea o comisie liberalilor", a spus Nicolicea.
El a arătat că, dacă PSD nu va veni cu o ofertă în acest sens până luni la ora 16.00, grupul independenţilor va depune la Biroul Permanent un proiect de hotărâre prin care solicită preşedinţia unei comisii.
Liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a declarat, la rândul său, că PSD nu va ceda nicio comisie, având în vedere că această situaţie a fost creată prin "modificarea abuzivă" a Regulamentului.
Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi dimineaţă, înainte de plen, pentru a discuta problema preşedinţiei Comisiei de muncă, deţinută în acest moment de PNL şi revendicată de UNPR.
În prezent, preşedintele Comisiei de muncă este liberalul Victor Paul Dobre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În „România Educată” până la prostire a lui Klaus Iohannis, copilul tău e victimă. Școala la stat l-a învățat să nu știe nimic
-
Adrian Sârbu: În „România Educată” până la prostire a lui Klaus Iohannis, copilul tău e victimă. Şcoala la stat l-a învăţat să nu ştie nimic
-
Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”
-
Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO