- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.05.2019, 20:55)
- Diana Grigore
Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu cere retragerea din ALDE european, familie din care făcea parte
ALDE a transmis o scrisoare formaţiunii europene din care făcea parte prin care cere să se retragă din aceasta. Demersul vine după ce liderul ALDE european a criticat în nenumărate rânduri activitatea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Partidul lui Tăriceanu cere retragerea din ALDE european, familie din care făcea parte
Informaţia că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a solicitat retragerea din ALDE european a fost confirmată pentru MEDIAFAX de liderii formaţiunii preşedintelui Senatului.
„ALDE România nu mai este membru al partidului ALDE european, după ce nu a mai aşteptat decizia iminentă de a fi exclus, retrăgându-se de bunăvoie. Aşteptăm cu interes şi decizia Socialiştilor europeni în legătură cu PSD, cu care au îngheţat relaţiile înainte de alegeri, dar şi decizia PPE legată de iliberalii de la Fidesz. La fel ca România, Europa are nevoie să înceapă să-şi construiască viitorul pe curat. Noi, USR PLUS, asta facem deja construind un nou grup politic care să revigoreze proiectul european şi să-l scoată din stagnarea în care se află de mulţi ani. Pentru prima dată de la intrarea în UE avem şansa de a conta cu adevărat în Europa”, a scris pe Facebook Alin Cristian Mituţă, candidat USR-PLUS la alegerile europarlamentare.
Formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a părăsit grupul ALDE Europa, după o perioadă tensionată, marcată de ameninţări reciproce. Guy Verhofstadt, liderul familiei europene, a criticat deseori prestaţia ALDE Ro în materie de stat de drept şi justiţie şi chiar a cerut, în această primăvară, excluderea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
La rândul său, Tăriceanu a i-a transmis lui Verhofstad, înainte de alegerile europene, că ALDE Ro nu-l va mai sprijini în Parlamentul European.
Rezultatele de dumunică arată că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a obţinut un rezultat de 4.1%, insuficient pentru a atinge pragul şi de a avea membri în Parlamentul European.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului