Potrivit diverselor sondaje, Partidul Likud (dreapta), condus de Benjamin Netanyahu, a obţinut 30-31 de locuri în Parlament (Knesset), din totalul de 120.
Pe locul doi se clasează partidul de centru Yesh Atid (Există un Viitor), al premierului în funcţie Yair Lapid, cu 22-24 de locuri în Knesset, potrivit site-ului Ynetnews.com.
Partidul Sionismului Religios este creditat cu 14 locuri în Knesset, iar alianţa Unitate Naţională, alcătuită din formaţiunile Albastru & Alb şi Noua Speranţă, ar putea obţine 12 mandate.
Partidul Shas este creditat cu zece mandate, formaţiunea Iudaismul Unit al Torei ar putea avea şapte locuri, iar Partidul Muncii, cinci-şase locuri, conform postului Channel 13, citat de cotidianul The Times of Israel.
Formaţiunea Lista Arabă Unită (Ra’am) este creditată cu cinci mandate, Yisrael Beiteinu, cu trei, Hadash-Ta’al ar putea avea patru locuri, iar Meretz tot patru, potrivit sondajelor citate de cotidianul Haaretz.
În acest context, coaliţia de dreapta care s-ar putea forma în jurul partidului Likud ar putea obţine o majoritate la limită în Knesset, de 61-62 de locuri, dar situaţia nu poate fi clară până la anunţarea rezultatelor oficiale şi la poziţionarea fiecărei formaţiuni politice.