- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Paşcu (PSD): Rusia caută să refacă sfera de influenţă a URSS în Europa de Est
Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a declarat că Rusia caută să refacă sfera de interes a fostei URSS în răsăritul Europei, în ciuda apartenenţei ţărilor din zonă atât la NATO cât şi la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.
Paşcu (PSD): Rusia caută să refacă sfera de influenţă a URSS în Europa de Est (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit comunicatului, Paşcu apreciază că succesul sau insuccesul unei asemenea tentative depinde de gradul de solidaritate pe care vechii membri ai NATO şi UE o vor arata noilor membri.
Paşcu a făcut aceste declaraţii joi, într-o intervenţie în cadrul audierii publice privind relaţiile Uniunii Europene cu Rusia din cadrul Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European (AFET).
"Prăbuşirea comunismului, dezmembrarea fostei URSS şi terminarea războiului rece au dus la dispariţia sferei de influenţă sovietice în Europa răsăriteană. Aceasta a permis ţărilor din zonă să-şi decidă în mod independent soarta, solicitând şi obţinând aderarea atât la NATO cât şi la UE. Numai că, în ultimi ani, Rusia revine şi, drept urmare, asistăm la dorinţa ei de renegociere a unor documente acceptate de ea din anii 90 şi de încheiere a altora noi, care să consacre revenirea Rusiei la masa deciziilor europene", a declarat Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele AFET, potrivit comunicatului citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Paşcu s-a întrebat dacă această revenire este sau nu însoţită şi de refacerea vechii sfere de interes a fostei URSS în răsăritul Europei.
"În opinia multora, inclusiv a mea, Rusia caută să îşi refacă aceasta sferă, în ciuda apartenenţei ţărilor respective atât la NATO cât şi la UE. Principalele instrumente utilizate de Rusia sunt, pe de o parte, marea dependenţă a acestor state de gazul rusesc - a se vedea recenta iniţiativă de convocare a unui summit al gazului la Moscova- şi, pe de alta, încercarea de a convinge membri occidentali ai celor două organizaţii să îi socotească pe noii membri răsăriteni drept un grup special la deciziile căruia Rusia să poată avea din nou acces", a argumentat deputatul european.
El şi-a încheiat intervenţia apreciind că "succesul sau insuccesul unei asemenea tentative depinde de gradul de solidaritate pe care vechii membri ai NATO şi UE o vor arăta noilor membri".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO