Prima pagină » Politic » Patriciu: PNL nu-mi datorează nimic mie, ci uneia dintre firmele la care sunt acţionar

Patriciu: PNL nu-mi datorează nimic mie, ci uneia dintre firmele la care sunt acţionar

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liberalii nu îi datorează lui personal bani, ci unei firme la care este acţionar, Odyssey, precizând că problema datoriei de la prezidenţiale trebuie rezolvată între PNL şi această companie.
Patriciu: PNL nu-mi datorează nimic mie, ci uneia dintre firmele la care sunt acţionar
19 apr. 2010, 17:53, Politic

Întrebat dacă liberalii îi datorează 700.000 de euro din campania electorală pentru prezidenţiale, omul de afaceri a răspuns: „PNL nu-mi datorează nimic mie, personal”.

„Una dintre firmele la care am acţiuni (Odyssey-nr) a avut contract cu PNL în campania electorală. Este o problemă pe care trebuie să o rezolve cele două părţi. Ambele părţi sunt flexibile şi cred că vor găsi o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii”, a susţinut Dinu Patriciu, menţionând că deţine 60% din acţiunile Odyssey.

Întrebat despre o eventuală promisiune făcută liberalilor cum că ar suportat el cheltuielile din campanie pentru organizarea evenimentelor, Patriciu a spus că el a avut o contribuţie în limita legii.

„Eu am avut o contribuţie pentru campania electorală a PNL în limitele legii. Nu mai ştiu cât a fost, am contribuit în limita legii”, a mai spus Patriciu.

PNL are datorii de circa trei milioane de euro, a scris săptăma trecută, cotidianul „Gândul”.

Secretarul general adjunct al PNL, Ion Brad, a declarat săptămâna trecută, pentru Gândul, că firma Odyssey s-a ocupat de organizarea evenimentelor electorale, fiind „cam al treilea creditor” al liberalilor.

„Avem să le dăm în jur de 2,7 milioane lei”, a spus Brad.