Tot printr-o decizie a premierului Ludovic Orban încetează exercitarea funcţie cu caracter temporar ca secretar general al Ministerului Transporturilor a lui Petre Neacşa, potrivit Monitorului Oficial. De la data intrării în vigoare a hotărârii, în termen de trei zile, Petre Neacşa predă lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor, conform sursei citate.
Şi Laurenţiu-Florian Coca a fost eliberat din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, printr-o decizie a şefului Executivului.
De asemenea, Radu Cosma, şef serviciu, exercită conducerea activităţii curente a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni până la numirea secretarului de stat, potrivit sursei menţionate.