- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Patru europarlamentari români, în vizită la Roma
Europarlamentarii Corina Creţu, Daciana Sârbu, Sebastian Bodu şi Marian-Jean Marinescu participă, miercuri şi joi, la o serie de întâlniri, la Roma, cu reprezentanţi ai clasei politice italiene şi ai comunităţii româneşti.
Patru europarlamentari români, în vizită la Roma (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această iniţiativă vizează contracararea campaniei denigratoare la adresă românilor din Italia şi dialogul direct atât cu oameni politici italieni, cât şi cu exponenţi ai asociaţiilor româneşti, se precizează într-un comunicat de presă al grupului eurodeputaţilor români în Parlamentul European.
Europarlamentarii români vor avea întâlniri cu membri ai Comisiei Permenente pentru Politici ale Uniunii Europene a Senatului Republicii Italiene şi cu membri ai Camerei Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Cei patru membri ai legislativului european vor avea o întrevedere şi cu şeful Comandamentului de Carabinieri al Provinciei Roma şi se vor întâlni cu reprezentanţii a 12 asociaţii ale românilor din Italia.
Deplasarea eurodeputaţilor români are drept scop stabilirea unui dialog politic cu politicienii italieni, informarea reciprocă şi identificarea de soluţii la atmosfera tensionată creată în jurul comunităţii româneşti în ansamblul ei.
Membrii Parlamentului European vor insista asupra respectării drepturilor omului, în contextul înăspririi unor pedepse şi a autorizării patrulelor civile, aceste măsuri adoptate recent prin decret guvernamental urmând să fie discutate şi aprobate de Parlamentul de la Roma.
De asemenea, în discuţiile cu senatorii şi deputaţii italieni, europarlamentarii români vor pleda pentru evitarea acţiunilor populist-extremiste şi pentru stabilirea unui dialog între clasa politică din Italia şi reprezentanţii comunităţii româneşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO