Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, 12 directori au fost în situaţia de a alege între politică şi conducerea şcolii.
„Conform datelor primite de la directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar, în judeţul Arad avem 12 directori care, în conformitate cu prevederile art. 257 din Legea 1/2011, au renunţat la funcţia politică şi au optat pentru funcţia de director de unitate de învăţământ”, a declarat, marţi, Laura Putnic, purtătorul de cuvânt al ISJ Arad.
Directorii unităţilor de învăţământ care sunt şi preşedinţi sau vicepreşedinţi de partide trebuiau să opteze, până în 25 februarie, pentru una dintre cele două funcţii.