- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pavel Abraham candidează ca independent pentru PE
Fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog, chestorul Pavel Abraham, va candida ca independent la alegerile pentru Parlamentul European, urmând să aibă sediul de campanie într-un apartament din bulevardul Decebal, unde funcţionează Asociaţia Detectivilor din România.
Pavel Abraham candidează ca independent pentru PE (Imagine: Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că până miercuri la ora 24.00, în termenul prevăzut de lege, şi-au depus liste de candidaţi opt partide, înregistrându-se şi trei candidaţi independenţi: Elena Băsescu, Mihaela Mihai şi Pavel Abraham.
Contactat de MEDIAFAX, Pavel Abraham a spus că va milita, din postura de parlamentar european, pentru câştigarea prestigiului românilor în faţa comunităţii europene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"După ce mi-am evaluat bine situaţia şi după ce am ieşit din Ministerul de Interne am spus că voi face politică. Încerc să valorific experienţa pe care am dobândit-o peste 30 de ani în aparatul de stat din perspectiva societăţii civile", a declarat Pavel Abraham.
El a spus că se bazează în mod deosebit pe Fundaţia "Acţiunea pentru o comunitate unită şi modernă", al cărei preşedinte este, dar şi pe Asociaţia Poliţiştilor 1972 şi pe o serie de partide mici.
"Desigur, eu vizez cetăţeanul român, dar mă voi obiectiva pe un element de mare actualitate la noi: siguranţa cetăţeanului, siguranţa comunităţii, o dimensiune tratată cu superficialitate la noi. Eu mă mai bazez pe ceea ce pot face pentru mine, cei care lucrează în sistemul de autoritate, cei care lucrează în armată, poliţie, serviciile speciale şi pe pensionarii acestor structuri", a mai declarat Abraham.
Abraham a mai spus că sediul său de campanie va fi într-un apartament din bulevardul Decebal, unde funcţionează Asociaţia Detectivilor din România. Totodată, el a mai spus că are o echipă de campanie "bine pusă la punct", formată din voluntari.
Pavel Abraham, fost şef al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), a fost pensionat, la finele anului 2008, după ce fostul ministru al Internelor, Cristian David, a cerut încetarea raporturilor de muncă ale acestuia cu instituţia.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în noiembrie 2008, decretul de încetare a raporturilor de serviciu ale chestorului-şef de poliţie Pavel Abraham cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Abraham, care a împlinit, în 21 octombrie 2008, vârsta de 60 de ani, a fost şeful ANA din martie 2003.
Pavel Abraham este o persoană destul de controversată, numele său fiind vehiculat în anumite situaţii judiciaro-politice, în perioada in care Poliţia reţinea suspecţi, iar Parchetul emitea mandate de arestare preventivă.
Astfel, în ianuarie 1996, evazionistul Zaher Iskandarani afirma că poliţişti i-au cerut zece milioane de dolari ca să fie eliberat din arest. Imediat, Abraham, pe atunci şef al Direcţiei Cercetări Penale din cadrul IGP, a ieşit cu o declaraţie, susţinând că lui Iskandarani nu i s-a cerut nici o sumă de bani pentru a-l elibera.
Peste o lună, generalul Ion Pitulescu anunţa că a demisionat din funcţia de secretar de stat şi inspector general al Poliţiei. Pitulescu îi replica astfel lui Abraham, care spusese că poliţiştii sunt "anacronici" şi că sunt "prea puţin poliţişti faţă de prea mulţi infractori".
În 3 martie 1997, Pavel Abraham a fost numit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei, luând locul lui Costică Voicu.
După şase luni, respectiv în 6 septembrie 1997, Executivul l-a destituit pe Pavel Abraham din funcţia de şef al IGP, la propunerea ministrului de Interne, Gavril Dejeu, care îşi motiva decizia prin rezultate necorespunzătoare în ceea ce priveşte domeniul infracţional şi prin ineficienţa prevenirii faptelor antisociale.
Ulterior, Dejeu susţinea, într-o conferinţă de presă, că Abraham ar avea legături cu lumea interlopă, respectiv că sunt suspiciuni asupra relaţiilor şefului Poliţiei Române cu Fane Căpăţînă, cunoscut lider al mafiei rome, dat în urmărire generală la momentul respectiv.
Ministrul Dejeu afirma că, deşi se ştie sigur că Fane Căpăţînă este în Bucureşti, poliţia nu a reuşit să-l prindă. Mai mult, Dejeu indica o agendă telefonică a lui Căpăţînă, în care singurele numere de telefon ale unui poliţist notate sunt cele ale lui Abraham.
Dejeu sublinia că de fiecare dată cînd Abraham îşi schimba numerele de telefon modificarea apărea cu promptitudine şi în agenda lui Fane Căpăţînă.
O perioadă, Abraham a ocupat un loc liniştit în MI, iar în aprilie 1999 a fost numit şef al Serviciului Independent de Analiză, Strategii şi Planificare Resurse.
Între ianuarie 2001-februarie 2003, Pavel Abraham a deţinut funcţia de secretar de stat în cadrul MAI pentru relaţia cu Parlamentul, timp în care s-au făcut demersuri guvernamentale pentru înfiinţarea şi organizarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO