PC: Băsescu ar trebui să spună numele celor care i-au cerut să intervină în justiţie

Publicat: 20 05. 2008, 12:12
Actualizat: 06 11. 2012, 08:54

Ciucă a precizat că tăinuirea acestor persoane face rău şi decredibilizează întreaga clasă politică, precum şi tot discursul lui Traian Băsescu împotriva corupţiei şi instituţia prezidenţială.

"Nu ştiu dacă aşa s-au întâmplat lucrurile cum a spus domnia sa, dar, dacă au fost persoane publice, politice, care i-au cerut intervenţii în favoarea lor, este de datoria preşedintelui să meargă până la capăt şi să facă publică lista acestora", a spus Ciucă.

Purtătorul de cuvânt al PC a mai arătat că nici el şi nici colegii săi de partid nu cunosc astfel de cazuri. "PC aşteaptă în continuare precizări de la preşedintele Traian Băsescu", a adăugat Ciucă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că au fost politiceni care au venit la el acasă şi la birou pentru a cere intervenţii în justiţie, refuzând însă să precizeze din ce partide erau respectivii oameni politici şi nici care este numele lor, precizând că nu a sesizat Justiţia pentru că demersul nu s-a pus în aplicare.