Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, a declarat, miercuri, într-o conferinţă la Sfântu Gheorghe, că singura alternativă care poate schimba viaţa politică a comunităţii maghiare este o alianţă de centru-dreapta.
„Din cauza faptului că în UDMR nu se schimbă nimic, cel puţin din punct de vedere politic, singura alternativă pentru schimbarea vieţii politice a comunităţii maghiare este o alianţă de centru-dreapta, care ar însemna o alternativă serioasă la adresa UDMR şi care ar putea să funcţioneze prin colaborarea CNMT, a Consiliului Naţional Secuiesc şi a PCM”, a spus Szasz Jeno.
El a adăugat că PCM vrea o colaborare cu CNMT (Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania) indiferent dacă se va înregistra sau nu noul partid maghiar, Partidul Popular Maghiar din Ardeal (PPMA).
„Această reţetă a dat deja roade în perioada 2003-2008. (…) L-am ajutat pe domnul Tokes Laszlo să ajungă independent în Parlamentul European şi cred că această colaborare este singura alternativă viabilă la politica UDMR”, a spus liderul PCM.
Acesta a adăugat că din acest motiv propune ca în 2012 să se formeze o alternativă la UDMR, iar în funcţie de rezultatele alegerilor locale să se ajungă la „o înţelegere minimală” între organizaţiile maghiare în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, pentru a nu se pune în pericol prezenţa comunităţii maghiare în Parlament.
Potrivit lui Szasz, dacă s-ar forma alternativa propusă de PCM, această alianţă ar câştiga alegerile locale.