- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PD contestă la CC Legea referendumului adoptată de Camera Deputaţilor
PD va contesta la Curtea Constituţională Legea referendumului adoptată marţi de Camera Deputaţilor, care nu permite organizarea în aceeaşi zi a referendumului naţional cu alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare.
PDcontestă la CC Legea referendumului adoptată de Camera Deputaţilor
"Primăvara trecută a fost o furtună de astfel de încercări de modificare a Legii referendumului, astfel ca preşedintelui Traian Băsescu să i se ia din atribuţiile pe care Constituţia i le conferă. La început s-a încercat limitarea domeniului în care preşedintele să poată iniţia referendumul, dar Curtea Constituţională a fost împotriva acestei limitări. Apoi s-a votat astfel încât preşedintele să nu îşi poată alege momentul referendumului. Am făcut sesizare la Curtea Constituţională, care a trimis legea înapoi Parlamentului. Aici i s-a introdus un ciucuraş la fel de neconstiotuţional, fiind aceeaşi limitare. O să facem sesizarea la Curtea Constituţională", a declarat liderul grupului parlamentar al PD din Camera Deputaţilor, Cristian Rădulescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
El a mai spus că, în condiţiile în care în dreptul comun acest lucru se numeşte autoritatea lucrului deja judecat, Curtea nu se poate exprima altfel faţă de cum a făcut-o şi anterior.
"Se mai încearcă o tracasare prin metode legislative a preşedintelui Băsescu în raport cu atribuţiile pe care Constituţia i le oferă", a mai spus Rădulescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO