PD iniţiază o campanie de informare publică privind fondurile europene
Fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, a anunţat, duminică, că PD a iniţiat o campanie de informare a cetăţenilor pe tema absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune şi a acuzat Guvernul că nu a întreprins un asemenea demers necesar.

PD iniţiază o campanie de informare publică privind fondurile europene
Sulfina Barbu a susţinut că România nu are momentat capacitatea de a realiza proiecte eligibile pentru a atrage fondurile europene şi că actuala guvernare se axează mai degrabă pe modalităţile de supravieţuire la putere, decât pe informarea populaţiei cu privire la condiţiile de obţinere a finanţărilor europene.
Ea a precizat că, „pentru a suplini lipsa de interes a unui Guvern ineficient”, PD a iniţiat o campanie de informare a cetăţenilor pe tema absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune, prin conferinţe de presă şi dezbateri publice, la care vor participa liderii naţionali ai partidului.
Fostul ministru al Mediului a declarat că cel mai important program de finanţare a infrastructurii municipale din fonduri europene este cel referitor la infrastructura de mediu.
Acest program vizează perioada 2007 – 2013, iar fondurile pe care le presupune ajung la suma de 5,610 miliarde de euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

