PDL ameninţă Guvernul cu moţiunea de cenzură dacă blochează majorarea salariilor
"Guvernul Tăriceanu ori aplică legea de majorare a salariilor profesorilor, ori pleacă acasă", a spus Emil Boc.
Liderul PDL a susţinut că Guvernul fie aplică legea, fie iniţiază o Ordonanţă de Urgenţă pentru suspendarea acestui act normativ, fie îşi asumă răspunderea pe o lege care să blocheze legea promulgată vineri de preşedinte.
Boc a anunţat, însă, că, dacă Executivul Tăriceanu îşi asuma răspunderea pe un asemenea proiect, PDL va iniţia moţiune de cenzură. De asemenea, dacă Guvernul va emite o Ordonanţă de Urgenţă care să blocheze legea de majorare a salariilor profesorilor, PDL va solicita dezbaterea sa în procedură de urgenţă în Parlament, pentru a o respinge la vot.
Preşedintele PDL a făcut acest anunţ la la Izvorani, în judeţul Ilfov, la lansarea Programului de guvernare pe domeniul Tineret şi Sport.