PDL Bucureşti: Candidaţii USL la Sectorul 6 au trimis simpatizanţi plătiţi să huiduie membrii PDL

PDL Bucureşti susţine că cei doi posibili candidaţi USL la Primăria Sectorului 6, Ştefan Florescu şi Rareş Mănescu, au trimis în Parcul Drumul Taberei, încălcând legea, simpatizanţi plătiţi care să huiduie membrii PDL la startul campaniei "Bucureştiul reciclează".

Urmărește
452 afișări
Imaginea articolului PDL Bucureşti: Candidaţii USL la Sectorul 6 au trimis simpatizanţi plătiţi să huiduie membrii PDL

PDL Bucureşti: Candidaţii USL la Sectorul 6 au trimis simpatizanţi plătiţi să huiduie membrii PDL (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

"USL a încălcat legea, instigând participanţii la lansarea campaniei «Bucureştiul reciclează». PDL Bucureşti condamnă public felul în care USL şi cei doi posibili candidaţi ai săi la Primăria Sectorului 6 înţeleg să se comporte, prin tentativele ruşinoase şi abjecte de a pune oamenii plătiţi să protesteze la startul campaniei «Bucureştiul reciclează». Practic, atât Ştefan Florescu, cât şi Rareş Mănescu au încălcat astăzi flagrant legea prin trimiterea în Parcul Drumul Taberei a unor simpatizanţi plătiţi care să huiduie membrii PDL. Aceştia, sub pretextul strângerii de semnături pentru candidatura lui Sorin Oprescu, au întreprins o acţiune neautorizată, instigându-i pe cei prezenţi în parc. Legea adunărilor publice prevede foarte clar faptul că nu se pot desfăşura două acţiuni publice în acelaşi loc, cu menţiunea că PDL Bucureşti avea autorizaţie de la Primăria Generală pentru manifestarea de astăzi", se arată într-un comunicat al PDL Bucureşti, remis duminică agenţiei MEDIAFAX.

PDL Bucureşti susţine că, practic, "cei doi candidaţi ai USL la Primăria Sectorului 6 au construit un scenariu prin care să se creeze impresia unor nemulţumiri populare semnificative împotriva PDL Bucureşti".

"Ceea ce este foarte departe de adevărul celor întâmplate astăzi în Parcul Drumul Taberei. De altfel, până la ora redactării acestui comunicat de presă, peste 70 de persoane au venit la punctul de strângere al maculaturii din Drumul Taberei să aducă hârtie în cadrul campaniei «Bucureştiul reciclează». PDL Bucureşti nu neagă faptul că, la un anumit moment, în cadrul manifestărilor publice ale candidaţilor săi pot să existe şi tensiuni generate de oameni nemulţumiţi de măsurile de reechilibrare economică pe care le-a luat guvernul sprijinit în Parlament de Partidul Democrat Liberal", se arată în comunicat.

PDL Bucureşti afirmă însă că la toate aceste momente, reprezentanţii partidului au încercat şi vor încerca să detensioneze situaţia, prezentând necesitatea acelor măsuri economice şi implicaţii sociale.

"Este firesc să existe nemulţumire, dar în niciun moment PDL Bucureşti nu va încerca să suspende dialogul cu cetăţeanul. În această logică, încercările unor televiziuni arondate USL de a prezenta acţiunea din Drumul Taberei ca fiind „un asalt al poporului împotriva PDL” sunt ruşinoase şi neadevărate. O manipulare de presă demnă de leşinurile regizate de-a lungul timpului de aceleaşi televiziuni ale mogulilor", se mai arată în comunicatul PDL Bucureşti.

PDL Bucureşti a lansat, duminică, o campanie de reciclare a hârtiei, într-un parc din Sectorul 6 al Capitalei, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai organizaţiei, inclusiv Elena Udrea şi Silviu Prigoană, care au fost primiţi cu huiduieli.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici