- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PDL Bucureşti îi cere lui Oprescu să anuleze dispoziţia ce permite amplasarea corturilor USL
PDL Bucureşti îi cere primarului Capitalei, Sorin Oprescu, să anuleze dispoziţia prin care permite amplasarea corturilor USL în Bucureşti înaintea începerii campaniei electorale pentru locale, atrăgându-i atenţia că în caz contrar se face pasibil de acţiune în instanţă pentru abuz în serviciu.
PDL Bucureşti îi cere lui Oprescu să anuleze dispoziţia ce permite amplasarea corturilor USL (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
PDL Bucureşti susţine, într-un comunicat remis marţi, că primarul general al Capitalei se foloseşte de funcţia pe care o are "de o manieră abuzivă şi samavolnică, gestionând atribuţiile pe care le are exclusiv în folosul său şi al alianţei politice în care s-a înregimentat".
"Concret, acesta a aprobat zilele trecute amplasarea de către USL a unui număr foarte mare de corturi în Bucureşti, branduite cu însemnele USL, la care se strâng semnături pentru candidatura lui Sorin Oprescu la alegerile locale din această vară", precizează PDL Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conform sursei citate, deşi nu s-a intrat încă în campanie electorală, primarul general a permis utilizarea unui asemnea mijloc de comunicare nemijlocită cu electoratul celor din USL.
"Asta în condiţiile în care atunci când PDL Bucureşti a solicitat să poată amplasa pe corturile de la acţiunea «Bucureştiul reciclează» sigla partidului a fost refuzat, tocmai pe motiv că nu s-a intrat în perioada de campanie electorală. Acest tip de dublu standard demonstrează clar faptul că primarul general în funcţie nu vrea să-şi joace corect şansele în perspectiva alegerilor din 10 iunie. Pentru că îi este frică de faptul că bucureştenii vor realiza că nu a făcut nimic concret pentru oraş şi că există o alternativă infinit mai bună în persoana lui Silviu Prigoană pentru funcţia de primar general, Sorin Oprescu a decis să se folosească de funcţia pe care o deţine pentru a-şi crea un avantaj neloial", se mai arată în comunicat.
În opinia preşedintelui PDL Bucureşti, Elena Udrea, este vorba despre "un abuz în serviciu evident, dublat de un grav conflict de interese".
"Sorin Oprescu se teme de electoratul bucureştean. De aceea se lipeşte de USL şi le permite doar acestora să-şi amplaseze corturi în oraş. Asta în timp ce nouă ne refuză amplasarea de corturi pentru o acţiune civică precum este reciclarea hârtiei", susţine Elena Udrea, potrivit sursei citate.
"Prin folosirea activiştilor USL, actualul edil-şef arată că nu este nici pe departe personajul independent care se prezintă. Incapabil să strângă semnături, ştiind că se vor verifica mai bine acestea decât în 2008 când au figurat pe listă persoane decedate sau persoane care nu au semnat niciodată, Sorin Oprescu apelează la camarazii săi din PSD şi PNL, dovedindu-şi astfel neputinţa politică. PDL Bucureşti îi cere primarului general să anuleze dispoziţia prin care se permite amplasarea corturilor USL în oraş înainte de începerea campaniei electorale. În caz contrar se face pasibil de o acţiune în instanţă pentru abuz în serviciu", se mai arată în comunicat.
Campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie începe în 11 mai.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO