PDL consideră că şansele anulării alegerilor de către Curtea Constituţională sunt zero

Prim-vicepreşedintele PDL AdrieanVideanu a declarat, miercuri, că, din punctul de vedere al formaţiunii pe care o reprezintă, şansele anulării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale de către Curtea Constituţională sunt "zero", iar demersul PSD este "disperat" şi "politicianist".

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului PDL consideră că şansele anulării alegerilor de către Curtea Constituţională sunt zero

PDL consideră că şansele anulării alegerilor de către Curtea Constituţională sunt zero (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Din punctul de vedere al Partidului Democrat Liberal, analizând prevederile legale legate de posibilitatea ca şi Curtea Constituţională să anuleze un proces electoral, în momentul de faţă şansele din punctul nostru de vedere sunt zero. Nu sunt îndeplinite condiţiile legale astfel încât Curtea Constituţională să se poată pronunţa pe un astfel de proces. Sunt alte instanţe care ar fi trebuit să analizeze: Birourile electorale de secţie, Birourile electorale judeţene, BEC", a precizat Videanu.

El a mai arătat că demersul PSD în contestarea turului doi de scrutin este unul "disperat şi politicianist".

Videanu a vorbit şi despre "situaţia penibilă şi disperată în care sunt unii lideri ai PSD în a încerca să creeze sentimentul unei fraude", care "nu au reuşit să demonstreze măcar cu un vot că acesta a fost dat în favoarea unui candidat sau a celuilalt".

"Nu excludem posibilitatea unor tentative de fraudă. Noi, PDL, am făcut foarte multe solicitări către autorităţile abilitate ale statului şi sperăm ca acestea să îşi facă treaba astfel încât cei care au încălcat legea să răspundă în faţa legii, dar de aici până la a condamna şi a dicta politic de la sediul PSD să aresteze pe unul sau altul este o cale foarte lungă şi demonstrează cât de democratic este PSD", a mai spus Videanu.

Videanu a ţinut să facă o descriere a sistemului de numărare paralelă a voturilor pe care PDL îl foloseşte încă din 2004, respingând acuzaţiile PSD privind folosirea soft-ului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

El a arătat că PDL condamnă comportamentul jignitor, disperat şi umilitor al unor lideri ai PSD, la adresa cetăţenilor, a instituţiilor statului şi la adresa propriului electorat, prin faptul că "nu au onoarea şi demnitatea de a recunoaşte rezultatul alegerilor".

Videanu a explicat că sistemul PDL de numărare paralelă a voturilor este de o "simplitate dezarmantă", în sensul că fiecare organizaţie judeţeană a partidului are la dispoziţie un calculator şi dispune de un fişier în Excel în care se introduc două date, numărul de voturi ale lui Traian Băsescu şi numărul de voturi ale lui Mircea Geoană, aceste date fiind transmise prin telefonul mobil, după copiile proceselor-verbale de la secţiile de vot".

La nivel central, conducerea partidului are la dispoziţie un fişier în Excel care prin operaţii matematice simple de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire au dat rezultatul final al alegerilor, mai spus Videanu, adăugând că orice copil de şcoală generală mai instruit ar putea să îl decripteze.

"Condamn acuzele care ni s-au adus privind utilizarea structurii STS şi respingem categoric orice acuză din acest puct de vedere", a menţionat Videanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici