PDL precizează că nu are nicio acţiune cu presa joi, deşi a anunţat public şedinţa COCN încă de luni

Biroul de presă al PDL a remis presei o informare oficială, joi, prin care precizează că în cursul zilei "nu are loc nicio acţiune PDL cu caracter public, destinată mass-media, la sediul central al partidului", deşi şedinţa COCN de la ora 15.00 a fost anunţată încă de luni.

Urmărește
2 afișări

Purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, a anunţat, luni, în conferinţa de presă susţinută după şedinţa BPN al PDL, că joi, la ora 15.00, Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale (COCN) a PDL se va întruni pentru a stabili problemele legate de desfăşurarea reuniunii din 14 mai.

Voinescu a precizat că cel mai important lucru va fi stabilirea normei de reprezentare a organizaţiilor la Convenţia Naţională. Din Comisia de organizare a Convenţiei fac parte Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Gheorghe Falcă, Gheorghe Albu, Florin Popescu, Sulfina Barbu, Mircea Hava şi Constantin Ostaficiuc.

Presa a relatat că principala temă de dispută în COCN va fi stabilirea normei de reprezentare a delegaţilor la Convenţia Naţională din mai.

Joi la prânz, Biroul de presă al PDL a anunţat presa că în cursul zilei nu are nicio acţiune "cu caracter public".

"Astăzi, 17 martie a.c., NU are loc nicio acţiune PDL cu caracter public, destinată mass-media, la sediul central al partidului din Aleea Modrogan nr.1", se arată în informarea PDL.

Potrivit Statutului PDL, membrii care doresc să promoveze o moţiune trebuie să depună proiectul acesteia la Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale, cu cel puţin 30 de zile înainte de desfăşurarea CN, însoţit de numele liderului şi semnăturile a 35 de membri care formează grupul de promovare.

Analiza în Comisie se face în termen de maximum 3 zile, în prezenţa a trei reprezentanţi ai grupului de promovare a moţiunii respective.

În termen de 5 zile de la data depunerii, liderii moţiunilor trebuie să primească de la Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale, în scris, acceptarea proiectelor de moţiune, ce reprezintă confirmarea îndeplinirii condiţiilor de formă necesare pentru introducerea moţiunii. Dacă această comisie nu acceptă un proiect de moţiune, în cel mult trei zile de la primirea răspunsului, liderul moţiunii poate face apel la CNC, care este obligat să se întrunească în cel mult şapte zile de la primirea sesizării şi să dea soluţia care rămâne definitivă. Numai proiectele acceptate pot fi difuzate organizaţiilor judeţene prin grija liderului şi a grupului de promovare.

Conform statutului, preşedintele COCN nu poate face parte din grupul de promovare a niciunei moţiuni.

Emil Boc şi Vasile Blaga au anunţat în interiorul PDL că vor candida la şefia partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici