PDL, PSD+PC şi UDMR au depus la BEM dosarele candidaţilor pentru alegerile parlamentare

Reprezentanţi ai PDL, ai Alianţei PSD+PC şi ai UDMR au depus, luni, la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM), listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului PDL, PSD+PC şi UDMR au depus la BEM dosarele candidaţilor pentru alegerile parlamentare

PDL, PSD+PC şi UDMR au depus la BEM dosarele candidaţilor pentru alegerile parlamentare (Imagine: Mediafax Foto)

Primul dintre competitorii electorali care au ajuns la BEM pentru depunerea listelor de candidaţi a fost PDL, acestă formaţiune politică prezentând cererile de înregistrare a candidaturilor pentru colegiile electorale din Bucureşti puţin după ora 12.00.

Potrivit listelor afişate la sediul BEM, formaţiunea politică al cărei preşedinte este Emil Boc va avea candidaţi în toate cele 28 de colegii de deputaţi şi în toate cele 12 colegii de senatori.

Următoarea formaţiune care a depus la BEM dosarele de candidaturi a fost Alinaţa PSD+PC, prin secretarul executiv al Comitetului Executiv al PSD Bucureşti, deputatul Aura Vasile.

Ajunsă la sediul BEM cu circa douăzeci de minute înaintea reprezentanţilor UDMR, care îşi anunţaseră prezenţa pentru ora 14.00, Aura Vasile a constatat, la observaţiile membrilor Biroului, că uitase să înregistreze la partid listele de candidaţi. "Costă doar un telefon să le înregistrez", a spus ea, după care i-a dat sarcină unui tânăr care o însoţea să meargă la sediul PSD Bucureşti, de unde să ia ştampilele şi numere de înregistrare. Imediat ce tînărul s-a întors gâfâind cu ştampilele, procedura a fost reluată, dosarele candidaţilor căpătând numere de înregistrare de la BEM.

La ieşire, Aura Vasile a rămas puţin descumpănită când a aflat că formaţiunea pe care o reprezintă nu este prima care şi-a depus la BEM listele de candidaţi pentru Parlament, mai iuţi dovedindu-se la acest capitol democrat-liberalii. Totuşi, întrebată dacă nu îi pare rău că Alinţa PSD+PC nu a fost prima la BEM, Aura Vasile a spus că, de fapt, nici nu ar fi urmărit acest lucru, optând pentru a depune listele de candidaţi cu o zi înainte de expirarea termenului doar pentru a evita "aglomeraţia".

Aura Vasile a venit la BEC asortată în amănunt cu culoarea siglei alianţei, deputatul purtând un sacou, geantă şi portofel de aceeaşi culoare roşie. Ea fost însoţită la BEM doar de un tânăr şi o tânără, care s-au ocupat de transportul dosarelor.

Reprezentanţii UDMR - preşedintele executiv al organizaţiei UDMR Bucureşti, Erika Lengyel şi alţi cinci candidaţi: Dane Karoly Andras, Bathory Istvan, Nagy Bege Zoltan, Sonodi Zoltan şi Budai Richard - au sosit la BEM cu o întârziere de aproximativ o jumătate de oră faţă de ora anunţă, din cauza unei pene de cauciuc care a intervenit pe traseu.

Ca şi în cazul Alianţei PSD+PC, membrii BEC au constat că dosarele Uniunii erau incomplete, din acestea lipsind cererile de înregistrare a candidaturilor semnate de preşedintele UDMR, Marko Bela.

Problema a fost, de data acesta, rezolvată de unul dintre candidaţi, care a cerut la partid listele lipsă. Completarea dosarelor a durat ceva mai mult decât în cazul Alinţei PSD+PC, candidatul coborând şi urcând cele trei etaje ale clădirii pentru a recupera de la colegii de partid documentele lipsă, pentru a le preda apoi preşedintelui BEM, judecătorul Alin Valentin Vişan.

După depunerea candidaturilor, Erika Lengyel, preşedintele executiv al UDMR Bucureşti, a declarat că această zi este importantă pentru oraganizaţie. "Suntem în echipă completă şi competentă pentru alegerile din noiembrie", a afirmat ea, menţionând că Uniunea are candidaţi pentru toate cele 28 de colegii de deputaţi şi pentru toate cele 12 colegii de senatori.

Potrivit liderului UDMR Bucureşti, pe lista propusă de Uniune figurează mai mulţi secretari de stat şi directori de agenţii, mulţi dintre aceştia fiind bucureşteni. "UDMR are un cuvânt de spus, iar noi vrem să transmitem un mesaj tuturor locuitorilor din Bucureşti, indiferent de etnie", a arătat ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici