PDL vrea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc simultan cu alegerile locale

Publicat: 19 03. 2012, 13:23
Actualizat: 06 11. 2012, 16:31

Boc a apreciat că revizuirea Constituţiei ar fi un bun moment pentru ca opoziţia să revină în Parlament. El a explicat că revizuirea legii fundamentale nu poate fi făcută în absenţa opoziţiei din Parlament, întrucât sunt necesare voturile a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor pentru adoptarea acesteia.

Liderul PDL a menţionat că această revizuire ar presupune punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Emil Boc a susţinut că referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar trebui să aibă loc simultan cu alegerile locale, adică în 10 iunie, astfel încât alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale.

Boc a declarat că invitaţia adresată opoziţiei de a participa la dezbaterile pe tema revizuirii Constituţiei „începe” de marţi, când la Comisia juridică „se deschid dezbaterile” pe această temă.

„Invitaţia începe de mâine, când la Comisia juridică se deschid dezbaterile pe tema revizuirii Constituţiei şi ce bună oportunitate poate fi pentru opoziţie de a demonstra că şi pe ei îi interesează ceea ce au votat românii în 2009. E cea mai bună ocazie de a reveni şi de a-şi arăta susţinerea pentru o chestiune de interes public”, a precizat Emil Boc.

În ceea ce priveşte organizarea referendumului simultan cu alegerile locale, liderul PDL a declarat:

„E normal, dacă ai alegeri locale în 10 iunie să fructifici acea ocazie pentru a putea organiza şi referendumul pentru a trece la Parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari, prevederile care vizează limitarea deficitului, a datoriei publice, a confiscării averilor pentru acte şi fapte de corupţie, sunt lucruri pe care le avem în propunerea de revizuire a Constituţiei”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că pentru revizuirea Constituţiei este nevoie de votul a două treimi pentru fiecare Cameră şi crede că opoziţia ar putea fi sancţionată la urne, dacă alege calea boicotului.

„Mă aştept ca cei din opoziţie să vină la dezbateri”, a adăugat Sever Voinescu.

„Dacă opoziţia nu răspunde la această invitaţie, e treaba ei”, a adăugat Voinescu.