Voinescu a precizat, referitor la viitorul premier, că PDL optează pentru o soluţie „care strânge voinţa politică a coaliţiei” şi că „mizează pe o susţinere largă în Parlament”.
„E o chestiune de ore ca anunţul să fie făcut” a spus vicepreşedintele PDL.
Sever Voinescu a arătat că PDL trebuie să opteze pentru o soluţie care să strângă voinţa politică a coaliţiei şi a apreciat că democrat-liberalii mizează pe o susţinere pargă a Parlmaentului.
„Trebuie să optăm pentru o soluţie care strânge voinţa politică a coliţiei. Orice guvern se votează în Parlament”, a spus Sever Voinescu.
El a susţinut că „este prematur” să vorbească despre nume pentru noul premier.
„Ne-am gândit la câteva variante, pe care le vom discuta cu preşedintele la Cotroceni. Suntem în etapa constituţională de consultare cu preşedinte”, a precizat Sever Voinescu, adăugând că este foarte probabil ca până la sfârşitul zilei preşedintele să desemneze o persoană pentru postul de premier care să formeze un nou guvern.
Sever Voinescu a evitat să precizeze dacă printre variantele pe care le-au discutat democrat-liberalii la şedinţa BPN se află tehnocraţi sau membri ai PDL.
Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, luni, să susţină desemnarea unui premier tehnocrat, după demisia Cabinetului Boc, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a luat act, luni, de demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.