- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PE îndeamnă statele UE să accepte deţinuţi de la Guantanamo
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care se salută decizia preşedintelui Statelor Unite de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo şi îndeamnă statele membre să coopereze pentru a găsi soluţii şi să fie pregătite să accepte deţinuţi din acest centru.
PE îndeamnă statele UE să accepte deţinuţi de la Guantanamo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Rezoluţia a fost adoptată cu 542 voturi pentru, 55 împotrivă şi 51 de abţineri, informează un comunicat PE. Potrivit sursei citate, o a doua rezoluţie referitoare la presupusele activităţi CIA pentru transportarea şi detenţia ilegală de prizonieri în unele state europene va fi adoptată în cadrul sesiunii plenare din februarie de la Bruxelles.
Parlamentul European salută călduros decizia preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo Bay, precum şi alte decrete prezidenţiale conexe, care marchează o schimbare semnificativă în politica Statelor Unite, către respectarea dreptului internaţional şi umanitar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Deputaţii europeni invită Statele Unite să se asigure că deţinuţii de la Guantanamo beneficiază de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale, pe baza dreptului internaţional şi a dreptului constituţional american.
Europarlamentarii au apreciat, cu privire la statutul şi drepturile deţinuţilor, că trebuie luate în considerare o serie de asepecte printre care faptul că orice deţinut împotriva căruia Statele Unite deţin dovezi suficiente este judecat corect şi rapid în cadrul unei audieri publice echitabile, de către un tribunal competent, independent şi imparţial, iar dacă este condamnat, este încarcerat în Statele Unite.
De asemenea, potrivit rezoluţiei, orice deţinut care nu urmează să fie pus sub acuzaţie şi care optează de bunăvoie pentru repatriere este trimis în ţara de origine cât mai rapid şi prompt cu putinţă. Europarlamentarii au mai apreciat că oricărui deţinut care nu va fi pus sub acuzaţie dar care nu poate fi repatriat din cauza unui risc real de a fi torturat sau persecutat în ţara de origine i se dă posibilitatea de a fi acceptat în Statele Unite, i se oferă protecţie umanitară pe teritoriul continental al Statelor Unite şi i se acordă despăgubiri.
În cazul în care există o solicitare din partea administraţiei americane, europarlamentarii îndeamnă statele membre să coopereze pentru a găsi soluţii, să fie pregătite să accepte deţinuţi de la Guantanamo în UE, pentru a contribui la consolidarea dreptului internaţional, şi să ofere, în mod prioritar, tratament echitabil şi uman pentru toţi.
În final se reaminteşte faptul că statele membre au datoria de cooperare loială de a se consulta între ele cu privire la efectele posibile asupra siguranţei publice în întreaga UE.
Europarlamentarii au dezbătut pe marginea acestui subiect, marţi seară. Cu această ocazie, Marian-Jean Marinescu (PPE-DE) a catalogat combaterea terorismului ca fiind "prioritatea zero a societăţii contemporane". "Însă în numele acestui deziderat s-au comis erori şi s-au luat decizii controversate", a adăugat el.
"Cred că înainte de a se pune problema primirii în Europa a prizonierilor, este absolut necesară punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor legate de posibile activităţi teroriste în care aceştia au fost implicaţi sau de posibila lor apartenenţă la o grupare teroristă. Se impune o verificare amănunţită a acestor informaţii precum şi o evaluare obiectivă a eventualelor repercusiuni pe care le-ar putea avea prizonierul la întoarcerea în statul de rezidenţă", a mai spus eurodeputatul.
Referindu-se la presupusele activităţi ilegale ale CIA în România, europarlamentarul a apreciat că acestea sunt "complet nefondate".
La rândul său, social-democratul Ioan Mircea Paşcu a apreciat în cadrul dezbaterilor că presupunerile la adresa unor eventuale activităţi ilegale ale CIA în România au rămas nedovedite.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO