Pe ninsoare, Emil Boc a condus un marş al PDL prin Sibiu

Aproximativ o mie de membri şi simpatizanţi PDL echipaţi cu haine de iarnă portocalii, fulare şi umbrele şi conduşi de liderul partidului, Emil Boc, au participat, sâmbătă, la un marş organizat, la Sibiu, pe o ninsoare abundentă, pentru a atenţiona asupra importanţei prezenţei la vot în 30 noiembrie.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Pe ninsoare, Emil Boc a condus un marş al PDL prin Sibiu

Pe ninsoare, Emil Boc a condus un marş al PDL prin Sibiu (Imagine: Mediafax Foto)

Marşul electoral organizat de PDL Sibiu a început la ora 12.00, din parcarea Sălii Sporturilor din Sibiu, iar traseul a cuprins aproape tot oraşul, deşi în municipiu ningea abundent, fiind prima ninsoare înregistrată în acest sezon în municipiu.

"E o mare plăcere să fiu la prima zăpadă în Sibiu, asta înseamnă prosperitate pentru oraş şi pentru PDL. Cred că ăsta este un semnal că echipa formată din Ion Ariton şi Raluca Turcan va fi câştigătoare pentru Sibiu în 2008. Deşi este zăpadă, m-am bucurat să văd că mulţi sibieni s-au alăturat marşului. Dacă oamenii vin de bunăvoie la o astfel de manifestare, cred că lucrurile merg spre bine", a declarat Emil Boc, preşedintele PD-L, într-o conferinţă de presă organizată după încheierea marşului de la Sibiu.

Potrivit organizatorilor, prin acest marş, PDL a vrut să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei votului din 30 noiembrie şi a necesităţii prezentării la urne a electoratului sibian.

Emil Boc le-a cerut românilor un vot "raţional" în 30 noiembrie.

"Românii vor trebui să fie foarte atenţi în 30 noiembrie şi să decidă dacă mai este posibil ca, în 2008, PSD să revină la putere. Un vot raţional pe 30 noiembrie poate fi acordat schimbării, alternativei la PSD, pe care o reprezintă PDL", a declarat Emil Boc.

Preşedintele PDL a prezentat sibienilor echipa propusă pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Pentru posturile de senator sunt propuşi electoratului din judeţ Ion Ariton, fost prefect al judeţului, în colegiul 1, Marcel Piteiu, fost deputat, în colegiul 2 şi Horaţiu Cercel, manager SC Concefa Sibiu, în colegiul 3. Pentru cele şase posturi de deputaţi, PDL Sibiu îi are drept candidaţi pe vicepreşedinţii PDL Raluca Turcan (colegiul 2) şi Cornel Ştirbeţ (colegiul 1), fostul candidat al partidului pentru funcţia de primar la alegerile din vara 2008, Constantin Trihenea (colegiul 6), dar şi pe Gheorghe Roman (colegiul 3), Dănuţ Voinea (colegiul 4) şi Ilie Dan Nanu (colegiul 5).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici