- Home
- Politic
- REŞIŢA, (14.05.2015, 07:50)
- Andreea Unturica
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Percheziţii la sediul CJ Caraş-Severin şi la locuinţa preşedintelui instituţiei Sorin Frunzăverde. Frunzăverde: Percheziţiile vizează turul doi al alegerilor prezidenţiale
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în biroul preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde, precum şi la locuinţa acestuia din municipiul Reşiţa.
Urmărește
2880 afișări
Sorin Frunzaverde (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Frunzăverde spune că percheziţiile la locuinţa sa vizează turul doi al alegerilor prezidenţiale
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, la locuinţa şi la biroul căruia procurorii anticorupţie fac, joi dimineaţă, percheziţii, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost informat că ancheta ar avea legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
”Eu nu sunt în Reşiţa, dar am aflat de la cei care fac percheziţiile că sunt percheziţionat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Nu mi-au spus mai mult la telefon", a declarat corespondentului MEDIAFAX Sorin Frunzăverde.
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a precizat că nu a fost chemat să stea de vorbă cu anchetatorii.
"Nu m-au chemat să vorbesc cu procurorii, am desemnat reprezentanţi”, a mai declarat Sorin Frunzăverde corespondentului MEDIAFAX.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie percheziţionează, joi dimineaţă, atât biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş- Severin, liberalul Sorin Frunzăverde, cât şi locuinta acestuia din municipiul Reşiţa.
Sursele citate au mai precizat că Sorin Frunzăverde, care este vicepreşedinte PNL la nivel naţional, nu a fost găsit la locuinţa din municipiul Reşiţa, percheziţiile fiind făcute în absenţa sa.
Percheziţiile de joi dimineaţă au loc la doar două zile după ce procurorii DNA au percheziţionat şi biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş- Severin, Ionesie Gheorghioni, un apropiat al lui Sorin Frunzăverde.
Sorin Frunzăverde s-a născut 26 aprilie 1960 în oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin. El a intrat în politică imediat după Revoluţia din 1989, ajungând în anul 1993 preşedintele Partidului Democrat, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2012, când a ales să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL.
Din data de 7 aprilie 2012 ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.
Sorin Frunzăverde este inginer de meserie şi a obţinut două doctorate: în anul 2000 un doctorat în Management la Universitatea de Vest din Timişoara şi altul în anul 2004 în Ştiinţe Militare obţinut la Universitatea Naţională de Apărare.
În perioada 1985 - 1991 a fost inginer la Combinatul Siderurgic din Reşiţa, judeţul Caraş- Severin, iar din anul 1992 până în 1996 a fost ales consilier judeţean al judeţului Caraş- Severin. În perioada 1991- 1996 a mai ocupat şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin.
În următorul mandat, timp de un an, în perioada 1996-1997 a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin, iar din 1997 până în anul 1998 a fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în perioada aprilie-decembrie 1998 fiind ministrul Turismului. În ultimii doi ani de mandat, între anii 1998 - 2000, Frunzăverde s-a întors pe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin, iar în perioada martie - decembrie 2000 a fost din nou ministru, de data aceasta al Apărării Naţionale.
În mandatul 2000-2004 a fost ales deputat de Caraş - Severin, iar din 2004 până în 2006 a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin. S-a întors apoi la Ministerul Apărării pentru mai puţin de un an, în perioada octombrie 2006 - aprilie 2007.
Sorin Frunzăverde a fost şi parlamentar european în perioada decembrie 2007 - iunie 2008. În 20 iunie 2008, până la final de mandat, în 2012 a ocupat din nou fotoliul de preşedinte al CJ Caraş- Severin. În iunie 2012, a fost reales pe aceeaşi funcţie pe care o ocupă şi în prezent, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş- Severin.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere postată pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş- Severin, Sorin Frunzăverde are cotă parte, alături de soţia sa, din două terenuri intravilane, unul de 910 metri pătraţi şi altul de 329 de metri pătraţi. Ambele terenuri au fost cumpărate, unul în anul 2003 şi altul în anul 2014.
Sorin Frunzăverde mai are o casă de locuit în Reşiţa de 226 de metri pătraţi, unde este proprietar alături de soţie şi pe care a cumpărat-o în anul 1999. Soţia sa, Doina Frunzăverde, mai deţine un apartament în Bucureşti, de 192 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2005.
Preşedintele Consiliul Judeţean Caraş- Severin are trei conturi într-o bancă, unul de 2.993 de euro, altul de 25.117 lei şi unul de 389 USD. De asemenea, el deţine în aceeaşi bancă un depozit bancar cu 72.679 lei.
Potrivit aceleiaşi declaratii de avere, Frunzăverde nu are datorii, dar nici valori care să depăşească suma de 5.000 de euro.
La capitolul ”Venituri”, Sorin Frunzăverde şi-a trecut salariul de preşedinte al Consiliului Judeţean care a fost de 55.668 lei în anul fiscal 2013.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe