Senatorul Alexandru Pereş a spus că, din punctul său de vedere, nu este nicio „mare grabă” pentru a aborda subiectul reorganizării administrative şi de aceea această măsură ar trebui gândită foarte bine, fiind necesară o dezbatere publică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Probabil că asemenea subiecte ar trebui să le discutăm, dezbaterea publică este necesară, nu putem să abordăm azi l-am aruncat pe masa Guvernului, depus de preşedinte ca idee, şi într-o săptămână am şi tras un proiect de reorganizare administrativă şi în două săptămâni l-am şi trecut prin asumarea răspunderii Guvernului. Nu cred că este bine să ne jucăm cu asemenea subiect, pentru că noi, cel puţin, şi Guvernul, din punct de vedere politic ne-am dat foc la valiză”, a spus Pereş.
Alexandru Pereş a menţionat că este un susţinător al reorganizării administrative a României, dar a criticat graba „suspectă” prin care se încearcă să se ia o decizie.
„Eu susţin o reorganizare administrativ-teritorială. Sunt un susţinător. Ideea este – nu susţin graba aceasta suspectă, oare de ce ne ascundem, oare de ce ne trebuie graba asta mare? Putem să stăm în dezbatere publică, putem să luăm clar opinii şi de la cetăţeni şi de la analiştii politici şi din exemplele pe care Europa ni le oferă”, a spus senatorul PDL.
Alexandru Pereş a adăugat că este foarte clar că actuala organizare a României, în 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, „are nişte tare, iar funcţionarea sistemului administrativ este deficitară”.
El a afirmat că nu este o condiţie impusă ca România să adopte o altă formă de organizare administrativă, dar problema este dacă va reuşi să elimine „aceste fracturări, aceste mici fragmentări a ceea ce înseamnă fondurile europene care vin pe judeţe”.
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.
Ioan Oltean a anunţat, vineri, că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.