UPDATE 21:30 Suedia va trimite instructori în Marea Britanie pentru a antrena forţele ucrainene
Ministerul suedez al Apărării va trimite până la 120 de instructori timp de şase luni, începând cu 12 august, pentru pregătirea militară a ucrainenilor. „Este extrem de important ca lumea să continue să sprijine Ucraina în lupta sa pentru suveranitate”, a declarat ministrul suedez al apărării Peter Hultqvist.
Aproximativ 10.000 de militari ucraineni vor fi pregătiţi în Marea Britanie de instructori candanieni, suedezi şi britanici.
UPDATE 19:00 Zelenski cere sancţiuni împotriva sectorului nuclear rusesc
Zelenski a discutat astăzi la telefon cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre situaţia de securitate din Ucraina, în urma atacurilor efectuate de armata lui Putin asupra centralei nuclear-electrice de la Zaporojie.
Preşedintele Ucrainei susţine că este oportun ca să fie impuse sancţiuni industriei nucleare ruseşti şi combustibilului nuclear din cauza iresponsabilităţii cu care Rusia tratează securitatea nucleară în Ucraina
UPDATE 17:00 Prima navă de la invazia rusă a sosit în Ucraina
Prima navă de marfă, de la invazia rusă, a sosit în portul ucrainean de la Marea Neagră Chornomorsk, unde va fi încărcată pentru viitorul transport de cereale, a anunţat, duminică, Ministerul ucrainean al Infrastructurii.
Un muncitor a fost rănit într-un alt atac cu rachete asupra centrale nucleare Zaporojie
Un atac cu rachete a lovit centrala nucleară din Zaporojie, potrivit companiei nucleare de stat din Ucraina Energoatom, citată de Sky News.
Ucraina anunţă că va primi tancuri şi avioane din Macedonia de Nord
Macedonia de Nord a fost de acord să furnizeze tancuri şi avioane Ucrainei pentru a ajuta la respingerea invaziei Moscovei, a declarat un consilier prezidenţial ucrainean de rang înalt, Mykhailo Podolyak, conform Reuters.
Ucraina spune că a prins doi spioni care au ajutat la distrugerea infrastructurii din Mykolaiv
Serviciul ucrainean de securitate de stat (SBU) a reţinut doi bărbaţi pe care i-a acuzat că sunt agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti responsabili de identificarea ţintelor pentru loviturile cu rachete care au distrus infrastructura navală din oraşul Mykolaiv, scrie Reuters.
UPDATE 06:10 Ucraina nu se confruntă cu nicio ameninţare de invazie din partea Belarusului
Potrivit expertului militar Aleksandr Kavalenko, armata belarusă nu va invada Ucraina în viitorul apropiat, dar o astfel de ameninţare va rămâne până la sfârşitul războiului cu Rusia.
„Ameninţarea unei invazii a Ucrainei de către armata belarusă este acum minimă. Această concluzie poate fi trasă dacă ne uităm la dispunerea grupurilor batalion-tactice din Belarus”, a explicat el.
UPDATE 06:05
O alertă antiaeriană a fost declanşată în regiunile sudice şi centrale ale Ucrainei.
O ameninţare de bombardament cu artilerie a fost declarată la Nikopol.
UPDATE 05:00 Rusiei avansează în estul Ucrainei
Linia frontului se schimbă constant, în pofida rezistenţei ucrainene. Autorităţile de la Kiev solicită arme cu rază lungă de acţiune pentru a face faţă tirului rus de artilerie.
UPDATE 03:14 Rusia susţine că a ucis peste 80 de luptători străini
Ministerul rus al Apărării a susţinut că peste 80 de „mercenari străini” au fost ucişi dintr-o lovitură în jurul Niprului astăzi.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov a declarat că mai multe brigăzi ucrainene „au refuzat să se supună ordinelor de a se preda”.
Mii de luptători străini au călătorit în Ucraina pentru a ajuta la respingerea trupelor ruse.
Rezumatul zilei
- Atomocentrala Zaporojie a fost capturată de militarii ruşi la începutul lunii martie, dar este încă condusă de specialişti ucraineni
- Compania nucleară de stat a Ucrainei Energoatom a dat vina pe Rusia pentru pagubele suferite la centrală
- Ministerul rus al apărării acuză armata ucraineană de înscenare
- Armata ucraineană ţine piept trupelor ruse pe frontul din Doneţk
- Războiul Rusiei în Ucraina este pe cale să intre într-o nouă fază, conform informaţiilor venite din partea serviciilor de informaţii britanice
- Macedonia de Nord va furniza tancuri şi avioane Ucrainei
- O navă sub pavilion străin a sosit sâmbătă în Ucraina pentru prima dată de la începutul războiului şi va fi încărcată cu cereale, susţine ministrul ucrainean al infrastructurii