Ana Birchall, nemulţumită de modul în care a fost înstrumentat dosarul Caracal, a discutat cu Felix Bănilă, după ce Iohannis i-a cerut demisia

Publicat: 01 10. 2019, 14:43
Actualizat: 26 01. 2022, 05:21

Surse din Ministerul Justiţiei au precizat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Ana Birchall a discutat, la sediul instituţuiei, cu şeful DIICOT Felix Bănilă. Potrivit aceloraşi surse, Birchall şi-a manifestat încă o dată nemulţumirea privind modul în care a fost înstrumentat dosarul Caracal.

Discuţia are loc după ce Klaus Iohannis i-a cerut şefului DIICOT demisia pentru gestionarea anchetei Caracal.

Ulterior, Felix Bănilă a precizat că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a preşedintelui şi se va consulta cu colegii şi cu şeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal.

Şeful DIICOT spune că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”.