Printre lideri PSD care au sosit, vineri dimineaţă, la biroul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, se află Vasile Gliga (Mureş), Felix Stroe (Constanţa), Dorel Căprar (Arad), Florin Cârciumaru (Gorj), Doina Pană (Bistriţa-Năsăud), Gabriel Zetea (Maramureş), Adrian Gâdea (Teleorman), Bogdan Trif (Sibiu), Marian Oprişan (Vrancea), Dan Nica (Galaţi).
Discuţiile au loc în prezenţa liderului PSD Liviu Dragnea. La sosire, acesta nu a vrut să facă declaraţii. „Vorbim după CEx”, le-a spus el jurnaliştilor.
Premierul Viorica Dăncilă a ajuns în biroul lui Liviu Dragnea
Premierul Viorica Dăncilă a ajuns, vineri, la biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor, cu 45 de minute înaintea de şedinţa CExN în care se va discuta scrisoarea anti-Dragnea.
Alături de Dăncilă au venit ministrul de Interne, Carmen Dan, şi ministrul fondurilor UE, Rovana Plumb. Premierul Dăncilă a declarat, înainte de a intra în biroul liderului PSD următoarele: „Mesajul meu îl voi da în CExN al PSD”.
Conducerea lărgită a PSD se reuneşte, vineri, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional care se va desfăşura în Parlament, de la ora 12.30, pentru a dezbate „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”.
Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.
Citeşte şi: Incepe CONFRUNTAREA din PSD. Gabriela Firea, la intrare: Se va propune EXCLUDEREA mea/ Vicepreşedinte: Exceptând trei voturi, restul sunt pro Dragnea/ Oprişan: Nu mor de dragul lui, dar nu poţi să vii peste noapte cu o scrisoare LIVE TEXT
Citeşte şi: Pronosticul lui Băsescu pentru finalul zilei: PSD va ieşi şubrezit, iar Firea “dezbrăcată” şi arătată în toată “splendoarea” caracterului ei/ Cine pierde, cine câştigă
Citeşte şi: Ministrul Apărării, Mihai Fifor, anunţă că NU va participa la CExN de vineri. Ce mesaj le transmite colegilor
Citeşte şi: Rădulescu o acuză pe Firea de izbucnirea scandalului din PSD: Vinovata principală este această Peron a României
Citeşte şi: Un fost ministru al Transporturilor îl ATACĂ pe colegul de partid Bădălău: Despre el se pot spune atât de multe, mai puţin că are caracter