Prima pagină » Politic » Ciolacu, despre soarta UDMR: la PSD, nu s-a discutat despre scoaterea unei formaţiuni politice din coaliţie

Ciolacu, despre soarta UDMR: la PSD, nu s-a discutat despre scoaterea unei formaţiuni politice din coaliţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi că a primit aprobarea colegilor de partid pentru a forma un guvern cu mai puţine ministere.
Ciolacu, despre soarta UDMR: la PSD, nu s-a discutat despre scoaterea unei formaţiuni politice din coaliţie
Petru Mazilu
16 mai 2023, 13:54, Politic

Marcel Ciolacu a anunţat că mandatul pe care l-a primit de la colegii de partid în cadrul Consiliului Politic Naţional este ca „structura guvernamentală să fie mai eficientă şi mai suplă”. De asemenea, Ciolacu a declarat că social-democraţii „nu au avut nicio discuţie privind scoaterea unei formaţiuni politice din actuala coaliţie”, răspunzând unei întrebări despre prezenţa UDMR în viitorul guvern.

Preşedintele PSD a mai spus că zilele următoare va fi o şedinţă la care vor participa cei trei lideri ai coaliţiei. „Vom finaliza rapid discuţiile. (…) Nu am făcut un scenariu, ce comasări vom face, decizia este doar că viitorul guvern va avea mai puţine ministere”, a precizat Marcel Ciolacu.

În ceea ce priveşte data la care se va realiza rotativa guvernamentală, preşedintele PSD a spus că se va respecta protocolul coaliţiei.

„Avem o dată în protocol, 25 mai”, a precizat Marcel Ciolacu.