Preşedintele a fost însoţit de Prima Doamnă, Maria Băsescu.
Înainte de plecare preşedintele şi soţia sa au strâns mâna ambasadorului Poloniei, preotului paroh al catedralei, după care au plecat de la catedrală, la 11.35, Traian Băsescu spunând că va merge în Polonia, dacă vor fi organizate funeralii naţionale pentru preşedintele Kaczynski.
La slujbă au mai fost prezenţi miniştrii Teodor Baconschi, Mihail Şeitan, consilieri prezidenţiali, ambasadorii Poloniei (împreună cu soţia), Statelor Unite, Elveţiei.
Slujba, la care au asistat peste două sute de credincioşi, a fost oficiată de arhiepiscopul romano-catolic al Bucureştiului, Ioan Robu.
„Biserica catolică locală din România, prin Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti, îşi exprimă solidaritatea cu poporul polonez în aceste momente tragice în care şi-a pierdut viaţa preşedintele ţării, Lech Kaczinsky împreună cu multe personalităţi publice de prim rang”, se spune într-un comunicat de presă, remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord.