„Guvernul trebuie să retragă, de îndată, cele două proiecte de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal şi să dea asigurări că actuala majoritate renunţă la astfel de demersuri de subminare a statului de drept. Actualul ministru al Justiţiei trebuie să demisioneze pentru încercarea sa de ciopârţire a legilor penale şi de graţiere a protejaţilor politici”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, conform unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Refuzul majorităţii PSD-ALDE de a retrage cele două ordonanţe va adânci revolta oamenilor care cer ca legea să fie „respectată, nu ocolită” de „privilegiaţii politic”, a mai spus Turcan.
„PNL îşi păstrează punctul de vedere asumat, acela de a respinge orice iniţiativă legislativă ce promovează graţieri colective, care este întărit de argumentul conform căruia astfel de măsuri nu rezolvă problema din penitenciare”, a susţinut Raluca Turcan.
De asemenea, PNL îşi asumă să iniţieze în Parlament, „doar acolo unde e cazul, punerea în acord a legilor din domeniul penal cu deciziile Curţii Constituţionale, având o consultare publică prealabilă cu organizaţiile magistraţilor şi societatea civilă”, a mai spus Turcan.