Peste 33.000 de buletine de vot tipărite în plus pentru candidaţii la CGMB au fost aduse la BEM
Cele peste 33.000 de buletine de vot tipărite în plus pentru candidaţii la Consiliul General al Municipiului Bucureşti au fost aduse la Biroul Electoral Municipal (BEM), care urmează să ia o decizie, în şedinţa de joi, în privinţa măsurilor în cazul acestora.
Peste 33.000 de buletine de vot tipărite în plus pentru candidaţii la CGMB au fost aduse la BEM (Imagine: Mediafax Foto)
Biroul Electoral Municipal a cerut birourilor electorale de sector, în urma unei sesizări făcute de PDL, să verifice buletinele de vot pentru candidaţii la Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi a constatat că nu există buletine de vot în minus faţă de necesarul legal şi faţă de menţiunile proceselor verbale de predare-primire întocmite cu reprezentanţi ai Monitorului Oficial, a precizat Prefectura Capitalei.
"Cele 33.600 de buletine, tipărite (în plus - n.r.) pentru candidaţii la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, se află la această oră sub paza întărită la sediul Regiei Autonome Monitorul Oficial, urmând ca în cel mai scurt timp să fie transportate sub pază la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti", informează Prefectura Capitalei.
Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti se întruneşte, joi, într-o şedinţă pentru a decide măsurile concrete ce vor fi luate referitor la aceste buletine de vot.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
PDL a sesizat public, printr-un comunicat de marţi, autorităţile statului asupra faptului că pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Monitorul Oficial a tipărit 33.600 buletine de vot în plus faţă de necesarul şi rezerva prevăzute de lege.
Conform sursei citate, informaţiile au fost verificate la Birourile Electorale de Circumscripţie, care au preluat în totalitate (inclusiv rezerva de 10 la sută) buletinele de vot comandate şi executate la Monitorul Oficial, fără a fi semnalizată vreo lipsă.
"În această situaţie, nu se explică de ce în sediul Monitorului Oficial se află, la această oră, un palet conţinând 33.600 buletine de vot pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti", se arăta în comunicat.
PDL a solicitat de urgenţă demararea unei anchete care să clarifice situaţia sesizată la Monitorul Oficial.
PDL mai preciza că, potrivit articolului 110 din Legea 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO