Donald Trump a ţinut ultimul discurs în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Discursul înregistrat a fost transmis pe contul de Twitter al Casei Albe. Trump a spus că se va ruga pentru succesul noii administraţii şi a evitat să pronunţe numele lui Joe Biden sau să recunoască victoria noului preşedinte. În schimb, acesta şi-a subliniat reuşitele din cei patru ani de mandat.
Donald Trump, preşedinte al Statelor Unite ale Americii: Semenii mei americani, acum patru ani am pornit un efort uriaş naţional de a reconstrui ţara noastră, de a-i reînnoi spiritul şi de a readuce loialitatea Guvernului înapoi la cetăţenii săi. Pe scurt, ne-am luat misiunea de a face America mare din nou pentru toţi americanii. Îmi finalizez mandatul de al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, cu adevărat mândru de ce am realizat împreună.
Trump a încheiat cu mulţumiri pentru familia sa şi pentru membrii cabinetului.
Donald Trump, preşedinte al Statelor Unite ale Americii: În primul rând, permiteţi-mi să îmi exprim recunoştinţa copleşitoare pentru iubirea şi suportul ei, spectaculoasei noastre prime doamne, Melania. Permiteţi-mi să împărtăşesc cea mai profundă apreciere faţă de fiica mea Ivanka, faţă de ginerele meu, Jared, şi faţă de Baron, Don, Eric, Tiffany şi Laura. Mi-aţi umplut lumea de lumină şi bucurie. De asemenea, vreau să mulţumesc vicepreşedintelui Mike Pence, minunatei sale soţii, Karen, şi întregii familii Pence.