Prima pagină » Politic » PLD vrea majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani

PLD vrea majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani

PLD a depus la Parlament două iniţiative legislative privind majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani şi înfiinţarea Consiliului pentru Drepturile Pacienţilor, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele partidului, Raluca Turcan.
PLD vrea majorarea alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani
04 sept. 2007, 16:11, Politic

Turcan a arătat că, potrivit proiectului de lege privind majorarea alocaţiilor copiilor de peste doi ani, actuala sumă, de 25 de lei, va ajunge la 50 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

„Această măsură va viza doar familiile ale căror venituri se situează sub dublul salariului mediu pe economie, adică sub circa 2.000 RON pe cap de familie”, a precizat deputatul PLD.

Cel de-al doilea proiect de lege depus pentru dezbatere în Parlament de către PLD se referă la înfiinţarea Consiliului pentru Protecţia Drepturilor Pacienţilor.

Turcan a declarat că „acest consiliu urmăreşte să asigure protecţia pacienţilor în raport cu sistemul sanitar, cu instituţiile spitaliceşti şi cu personalul medical”, fiind vorba despre o instituţie de informare şi consiliere a pacienţilor.

„Va fi vorba despre o instanţă de apel exterioară sistemului sanitar, care va interveni doar în cazul în care sistemul sanitar nu va funcţiona el însuşi pentru a asigura respectarea acestor drepturi”, a mai menţionat Raluca Turcan.