Petre Roman, asaltat de pensionare la finalul întâlnirii cu seniorii PNL

Publicat: 27 09. 2008, 15:15
Actualizat: 06 11. 2012, 09:03

Unele doreau sa-i vorbească, altele să-l atingă, iar altele să se fotografieze împreună cu el.

Cele mai multe senioare liberale i-au mărturisit fostului premier că este frumos, una din ele spunându-i că ar trebui să fie preşedinte.

"Domnule Roman, ar trebui să fiţi preşedinte! Nu v-aţi gândit să candidaţi?", l-a întrebat o admiratoare.

O alta i-a atras atenţia lui Roman că are ruj pe buze şi pe obraji, iar un grup de pensionare de la sectorul 3 îl strigau: "Veniţi şi la noi! Să facem fotografii!".

Când Roman a dat curs invitaţiei lor, ele i-au spus că nu mai pleacă acasă şi că nu-l mai lasă nici pe el să plece.