Prima pagină » Politic » Liderul PDL Constanţa: Ar fi posibilă o colaborare cu PNL dacă ar fi depăşite orgoliile

Liderul PDL Constanţa: Ar fi posibilă o colaborare cu PNL dacă ar fi depăşite orgoliile

Liderul organizaţiei judeţene PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, susţine că ar fi posibilă o colaborare între democrat-liberali şi liberali în cazul care reprezentanţii celor două formaţiuni politice ar lăsa deoparte orgoliile.
Liderul PDL Constanţa: Ar fi posibilă o colaborare cu PNL dacă ar fi depăşite orgoliile
Cosmin Vaideanu
31 oct. 2010, 14:15, Politic

„Eu cred că cea mai naturală şi cea mai firească colaborare ar fi cea între PNL şi PDL şi, dacă am reuşi să depăşim orgolii şi de o parte, şi de alta, cred că această colaborare ar fi posibilă. Aş susţine o asemenea variantă în condiţii de negociere echitabilă pentru ambele formaţiuni politice”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Banias.

El a precizat că pentru ca o asemenea construcţie politică să fie realizabilă este nevoie ca atât PDL, cât şi PNL să uite conflictele avute de-a lungul timpului.

„Convingerea mea este că pentru a realiza orice fel de construcţie trebuie să ne uităm înainte. Dacă ne vom uita în urmă vor fi în permanenţă motive de disensiune şi le evoc pe scurt: faptul că PNL-ul ne-a scos de la guvernare, faptul că noi am pus nişte condiţii extrem de grele PNL-ului pentru o eventuală colaborare. Dacă ne uităm în urmă, nu o să ajungem nicăieri, dacă ne uităm înainte există un viitor pentru o asemenea construcţie”, a mai spus liderul PDL Constanţa.