Piedone şi-a lansat candidatura la Sala Palatului în faţa susţinătorilor. Lista completă a PUSL pentru Sectoare / Piedone: Astăzi sunt, cu încrederea dumneavoastră, inima Bucureştiului, speranţa Bucureştiului
PUSL şi-a anunţat candidaţii la alegerile europarlamentare şi locale într-u eveniment la Sala Palatului. Lista de candidaţi la alegerile europarlamentare este deschisă de generalul Cristian Barbu.
PUSL îi susţine la Primăria Sectorului 4 şi Primăria Sectorului 2 pe Daniel Băluţă, respectiv Rareş Hopincă, candidaţi ai Alinaţei PSD-PNL.
Candidaţii partidului lui Piedone pentru Bucureşti sunt: Liviu Negoiţă la Sectorul 1, Vasile Negrilă la Sectorul 3, Vlad Popescu Piedone la Sectorul 5, şi Bogdan Pintileasa la Sectorul 6.
„O inimă într-o singură inimă. Astăzi sunt, cu încrederea dumneavoastră, inima Bucureştiului, speranţa Bucureştiului. Pot să vă spun că Bucureştiul, împărţit pe litere, pentru mine şi pentru voi toţi care aşteptaţi ca în acest Bucureşti să se întâmple ceva, l-am împărţit pe litere şi sună cam aşa: Bucureşti – Binele Uneşte Comunităţi, Uneşte Români, Exprimă Speranţă, Trăieşte Inimi. Asta înseamnă Bucureşti, asta înseamnă exact să rezonezi cu problema lor, să rezonezi cu frecvenţa uitată de politicieni de foarte mult timp. Aveam 34 de ani de la Revoluţie, aceleaşi Mării, aceleaşi pălării, aceleaş promisiuni, aceleaşi proiecte, pe care politicul vi le prezintă antrenându-se cu două, maxim şase luni, înainte de campanie”, a spus Piedone la lansarea candidaturii.