- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pîslaru: Între campanie și promisiunile ca ministru, aș sta să rezolv lucrurile ce mi le-am asumat
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, întrebat fiind dacă are planuri politice, că în balanță se află campania electorală pe de o parte și agenda sa ca ministru pe de altă parte, iar el "mai degrabă ar sta să rezolve lucrurile pe care și le-a asumat".
"Așa tehnocrați cum suntem, în viața cetății suntem, deci din acest punct de vedere o politică e clar că mi-aș dori, îmi doresc să contribui la acest lucru. Politică partinică și implicare în alegeri, asta e cu totul altceva. În acest moment eu cred că, în lunile pe care le mai am, eu am o promisiune importantă: legea salarizării unitare. Este destul de greu să cred că, dacă plec înainte de campania electorală, pot să vin cu o versiune pe acest proiect. Și până la urmă în balanță ar fi orice fel de soluții partinice sau alte soluții pe care le-aș putea avea pentru a fi implicat sau nu, pe de altă parte sunt totuși niște promisiuni și niște lucruri pe care m-am angajat să le fac. Deci dacă este să discutăm așa cum stau lucrurile în acest moment, mai degrabă aș sta să îmi rezolv lucrurile pe care mi le-am asumat", a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, la Digi 24.
Premierul Dacian Cioloş a declarat pe 21 iunie, ca răspuns la invitaţia unui liberal de a se înscrie în partid, că nu se va implica în politică până la finalul mandatului acestui guvern, iar ulterior acestui moment nu ştie ce va face.
''Eu am spus foarte clar că mi-am asumat un mandat de prim-ministru în anumite condiţii, mi-am luat un angajament clar şi asta… nu ştiu, sunt pus să repet în fiecare lună lucrurile pe care le-am spus la început şi vreau să le mai spun încă o dată şi sper să fie pentru ultima dată: mi-am dat un cuvânt şi îmi ţin cuvântul respectiv – până la sfârşitul mandatului acestui guvern am spus că nu o să mă înscriu într-un partid politic, că nu o să-mi fac un partid poltic şi că nu o să candidez la alegerile parlamentare. Nu mă întrebaţi mai mult decât atât pentru că asta pot să vă spun - ceea ce pot să fac, ceea ce m-am angajat să fac'', a declarat Dacian Cioloş, întrebat dacă se va înscrie în PNL.
El nu a exclus nicio variantă privind viitorul său politic, dar a spus că se concentrează pe mandatul de premier.
''Nu vreau să fac nicio afirmaţie legat de ce se va întâmpla după aceea pentru că pur şi simplu nu ştiu. Dvs puteţi să înţelegeţi că sunt doar un om şi nu altceva şi că nu am proiecte ascunse, că nu am agendă ascunsă şi că eu în noiembrie m-am angajat la un anumit mandat pe care înţeleg să mi-l duc la bun sfârşit şi în mod onest şi atât cât mă ţin puterile?'', a adăugat şeful Executivului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.