- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.08.2012, 13:26)
- Cristian Fierbinteanu ,
Plângere penală împotriva lui Ponta pentru plagiat, depusă de Neamţu şi Papahagi
Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru, lideri ai formaţiunii Noua Republică, anunţă că au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat.
Urmărește
4587 afișări
Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Astăzi, 23 August 2012, domnii Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva lui Ponta Victor Viorel. Plângerea a fost înregistrată cu nr. 15488 / 23.08.2012. În urma numeroaselor aspecte semnalate în presă, autorii plângerii penale solicită Parchetului să procedeze la efectuarea cu celeritate a cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de plagiat, prevăzută de art. 141 din Legea 8/1996", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Sursa precizează că fapta de plagiat se referă la lucrarea "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010.
"Această carte, pentru care domnul Ponta Victor Viorel şi-a însuşit atât drepturi morale cât şi patrimoniale, conţine 113 pagini copiate prin metoda copy-paste din operele altor patru autori. În acelaşi timp, aceste pagini apar plagiate şi în teza de doctorat a actualului Prim-Ministru al României, ceea ce arată fără dubiu că autorul acestui plagiat este chiar domnul Ponta. Perseverentă în demersul său de înnoire şi asanare a clasei politice româneşti, Noua Republică îşi înnoieşte cu acest prilej cererea ca domnul Ponta să demisioneze din funcţia de Prim-Ministru. Prezenţa domniei sale în această funcţie de mare responsabilitate este în continuare o palmă pe obrazul cetăţenilor României care iubesc munca şi detestă impostura! Cerem membrilor de bună-credinţă ai USL să se delimiteze de persoanele care nu înţeleg că funcţiile de responsabilitate publică trebuie să fie ocupate doar de oameni integri", se mai arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Exportul de arme ruseşti s-a prăbuşit cu 92% în anul 2024, a scăzut de 14 ori faţă de 2021, la sub 1 miliard de euro. Paradoxal, România a ajuns Rusia la exportul de arme
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Dispozitivele erotice smart sunt vulnerabile la atacuri cibernetice
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti: Victor Ponta A PLAGIAT în teza de doctorat. Reacţia premierului după decizie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe