”Klaus Iohannis a evidenţiat implicarea României în susţinerea procesului demarat de secretarul general ONU privind eficientizarea şi reformarea organizaţiei astfel încât ONU să acţioneze de o manieră mai promptă şi eficientă pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea internaţională. În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de susţinere a misiunilor ONU de menţinere a păcii. Preşedintele României a prezentat, de asemenea, argumentele candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul de Securitate ONU”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Secretarul General ONU a apreciat, potrivit sursei citate, eforturile depuse de România pentru cooperarea internaţională invocând exemplul Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru Refugiaţi, creat de România cu UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, primul de acest fel din lume, care funcţionează încă din 2008.
”Secretarul General a apreciat conduita României în regiune, fiind discutate pe scurt situaţia din Ucraina, dosarul transnistrean, situaţia din Balcanii de Vest”, se mai spune în comunicat.