Pleşoianu, candidat la şefia PSD: Sentinţa de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost întâmplător la o zi după alegeri

Liviu Pleşoianu, candidat la şefia PSD, a declarat că trebuie ca social-democraţii să vorbească despre Liviu Dragnea, precizând că acesta a fost condamnat nu întâmplător la o zi după europarlamentare. El a precizat că această condamnare a însemnat „miză electorală” şi „trofeu electoral”.

Urmărește
482 afișări
Imaginea articolului Pleşoianu, candidat la şefia PSD: Sentinţa de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost întâmplător la o zi după alegeri

Pleşoianu: Sentinţa de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost întâmplător la o zi după alegeri

„Aud un refren care mi se pare perdant şi periculos. Să fim uniţi întru tăcere, silenţionzitate, să tăcem ca să nu vină monştri cei răi. La precedentul Congres eram undeva la mijlocul sălii. Întâmplarea făcea să fiu în zona camerelor de televiziune. Când lumea s-a ridicat şi l-a aplaudat pe Liviu Dragnea, pentru că văd că nimeni nu îi foloseşte numele azi, în acel moment am stat jos. Ştiţi de ce? Pentru că la acel moment am considerat că nu e cazul ca unii candidaţi să nu poată să vorbească. A fost cazul lui Codrin, doamnei Cati Andronescu. Acum aleg să nu tac”, a afirmat Liviu Pleşoianu, sâmbătă la Congresul PSD.

Socia-democratul a precizat că este oribil că sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea a venit la o zi după alegerile europarlamentare, din 26 mai.

„Sentinţa de condamnare a lui Liviu Dragnea, despre care trebuie să vorbim, să nu ne facem că nu a existat, nu a fost în niciun caz întâmplător fixată la o zi după alegeri. Sper că ne e clar tuturor acest lucru. Faptul că a fost fixată la o zi după alegeri a însemnat miză electorală, ceea ce este oribil şi trofeu electoral, ceea ce e de două ori oribil”, a conchis Pleşoianu.

Pe 27 mai, fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Pe 26 mai au avut loc alegerile europarlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici