- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.05.2024, 10:36)
- Gabriel Pecheanu
PMP are oficial preşedinte: Tribunalul Bucureşti a validat congresul din 2022
Tribunalul Bucureşti a validat şi congresul din 2022, unde Eugen Tomac a fost ales preşedinte, annunţă PMP: „Un proces de doi ani, care, în mod normal, trebuia să dureze maxim câteva luni, arată cât de brutală şi mizerabilă a fost lupta împotriva noastră”.

PMP are oficial preşedinte: Tribunalul Bucureşti a validat congresul din 2022
„Astăzi putem spune cu mândrie că hărţuirea şi încercările de a elimina PMP din politica românească au luat sfârşit. Acum câteva ore, Tribunalul Bucureşti a validat şi congresul din 2022, unde Eugen Tomac a fost ales preşedinte. Un proces de doi ani, care, în mod normal, trebuia să dureze maxim câteva luni, arată cât de brutală şi mizerabilă a fost lupta împotriva noastră. Am fost hărţuiţi şi am fost atacaţi de către PSD şi PNL prin intermediul lui Cristian Diaconescu, un om fără coloană vertebrală şi care nu a înţeles decât conceptul de loialitate faţă de propriile interese. Dar astăzi, adevărul a ieşit la iveală. Am dovedit că nu putem fi înfrânţi şi că nu ne vom lăsa niciodată vocea să fie tăiată sau înăbuşită de cei care vor să ne vadă în genunchi”, potrivit unui comunicat de presă.
PMP transmite că „acest proces nu este doar o victorie pentru noi, ci şi o lovitură dură pentru cei care au încercat să ne distrugă”.
„Este un avertisment că suntem mai hotărâţi ca niciodată să ne apărăm valorile şi să ne continuăm lupta pentru o politică curată şi dreaptă, prin intermediul Dreptei Unite. Suntem conştienţi că atacurile mişeleşti vor continua, prin alte căi, în special prin intermediul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Cu două decizii ale instanţelor care validează voinţa internă a PMP, mergem mai departe, cu capul sus şi cu inima plină de determinare. Această victorie ne întăreşte şi ne mobilizează să continuăm să luptăm pentru România modernă”, se menţionează în finalul comunicatului.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe