Şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a apreciat, duminică, pe Facebook, că „trebuie constituită de îndată” o comisie parlamentară de anchetă a protestelor violente din 10 august, care să răspundă la întrebări precum „Cui foloseşte dărâmarea prin violenţă a Guvernului?”.
De asemenea, mai mulţi eurodeputaţi PSD au acuzat, sâmbătă, că mesajele Opoziţiei şi ale şefului statului au încurajat violenţele la protestele de vinerea trecută.
Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.
Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.
Procurorii au înregistrat, până în prezent, 257 plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, aceştia fiind acuzaţi ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august. Totodată, procurorii au efectuat 119 audieri. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.