- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PNL a sesizat Curtea de Conturi privind deconcentratele
PNL a sesizat Curtea de Conturi pentru evaluarea cheltuielilor nejustificate generate de haosul din deconcentrate, anunţă formaţiunea liberală.
PNL a sesizat Curtea de Conturi privind deconcentratele (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Preşedinta Comisiei pentru Justiţie a PNL, Alina Gorghiu, anunţă că a sesizat Curtea de Conturi pentru a putea fi evaluate pierderile financiare şi cheltuielile bugetare nejustificate, rezultate în urma salarizării a câte doi-trei directori în instituţiile deconcentrate, precum şi a actelor semnate de directorii PDL aflaţi ilegal în funcţii.
Conform unui comunicat al PNL remis joi agenţiei MEDIAFAX, sesizarea a fost făcută miercuri, în temeiul art. 2 lit. a coroborat cu art. 21 din Legea 94/1992 - privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi - modificată, în ceea ce priveşte aspectele exercitării funcţiei de control şi audit public extern aflat în competenţa Curţii de Conturi, în legătură cu folosirea bugetului public în perioada aprilie 2009 - până în prezent, respectiv în ceea ce priveşte situaţia generată de faptul că posturile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, au fost ocupate, succesiv (la scurte perioade de timp) de persoane numite în baza unor prevederi legale diferite (O.U.G. nr. 37/2009 în luna aprilie 2009 şi apoi O.U.G. nr. 105/2009 în luna octombrie 2009), declarate neconstituţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"La această situaţie s-a ajuns din cauza faptului că Guvernul Boc a apelat la practica demiterilor pe criterii politice şi a fost obligat, ulterior, prin decizii ale instanţelor, să reîncadreze foşti directori, creând astfel suprapuneri pe funcţii de conducere", se mai arată în comunicat.
Conform liberalilor, astfel, prin reintegrarea funcţionarilor publici care ocupau posturile de conducere din cadrul instituţiilor deconcentrate, potrivit dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, aceştia şi-au redobândit şi drepturile salariale aferente perioadei în care au fost disponibilizaţi, motiv pentru care bugetul public este de două ori afectat, prin: plata a două persoane pe un post de conducere (poziţie exagerată şi foarte oneroasă pentru bugetul de stat, având în vedere situaţia de ajungere în incapacitate de plată a României devenită aproape iminentă) şi restituirea drepturilor salariale celor care au fost abuziv disponibilizaţi în baza unor ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale.
"Consecinţa evidentă a emiterii acestor acte neconstituţionale a fost blocajul şi haosul decizional apărut în instituţiile deconcentrate (prin prezenţa a doi/trei directori pe un singur post) şi vulnerabilizarea statului, fapt care poate determina pe termen scurt şi mediu crearea unui vid administrativ", susţine PNL.
Liberalii precizează că, în prezent, contractele de management ale conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (încheiate în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009) au devenit caduce, prin urmare ordinele de plată a salariilor pentru aceste persoane sunt abuziv executate şi fără o bază legală existentă.
PNL a solicitat Curţii de Conturi, prin procedura petiţionării, o analiză clară a impactului financiar al acestei decizii politice, materializate prin ordonanţe de urgenţă, succesiv declarate neconstituţionale.
În urma stabilirii prejudiciului prin auditul Curţii de Conturi, Comisia pentru Justiţie a PNL va face demersurile necesare pentru atragerea răspunderii penale a Cabinetului Boc, potrivit art. 64 din Legea 94/1992, se mai arată în comunicat.
Comisia pentru Justiţie a PNL consideră că, "prin măsurile ilegale pe care le-a întreprins în privinţa funcţionarilor publici, Guvernul condus de Emil Boc a încălcat statul de drept şi ordinea constituţională".
Coordonatorul comisiilor de specialitate liberale, Varujan Vosganian, a anunţat, marţi, că PNL va sesiza Curtea de Conturi cu privire la situaţia şefilor de deconcentrate, precizând că juriştii lucrează la o solicitare privind răspunderea penală a lui Emil Boc pentru abuz de drept în acest caz.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO