PNL adoptă luni un program economic anticriză şi îl prezintă la reuniunea CES

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că programul strict economic propus de liberali va fi discutat şi aprobat luni în şedinţa Consiliului Naţional Executiv, urmând să fie prezentat în aceeaşi zi în şedinţa CES, la care liberalii au fost invitaţi.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului PNL adoptă luni un program economic anticriză şi îl prezintă la reuniunea CES

PNL adoptă luni un program economic anticriză şi îl prezintă la reuniunea CES (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Antonescu a precizat că liberalii vor prezenta luni programul economic complet pe care să-l propună pentru ieşirea din criza economică, program ce va fi adoptat de CNEx şi prezentat apoi în şedinţa CES.

El a anunţat că liberalii vor participa luni, la invitaţia preşedintelui Consiliului Economic Social (CES), la şedinţa CES, unde PNL va prezenta programul său strict economic, convenit cu patronatele.

"Vom participa pentru că am primit o invitaţie de la preşedintele CES, la reuniunea de luni, în calitate evident de invitaţi, nu suntem membri ai CES, şi vom spune aceste lucruri, vom prezenta acest program. PNL are soluţii, crede în ele, nu se derobează de responsabilitatea de a contribui la găsirea unor soluţii, dar nu poate accepta premisa conform căreia România trebuie dusă înainte spre prăpastie de aceeaşi putere descalificată şi că noi toţi suntem condamnaţi la accepta soluţii aberante care nu au în spate studii, evaluări şi mai ales o analiză corectă, principială şi nu partizană clientelei pe care preşedintele sau cineva din Guvern să o fi făcut", a spus Antonescu.

El a reiterat faptul că "PNL are o viziune foarte clară asupra situaţiei dificile în care se află România", precizând că este nevoie de un Guvern care să propună un program destinat înviorării economice, care presupune o serie de măsuri de natură legislativă şi administrativă care să fie destinate stimulării celor care produc în economia reală fiscalitate redusă, bonusul fiscal, stimularea angajatorilor, scutirea de impozit pe profitul reinvestit sau măsuri pentru limitarea drasctică a "marii evaziuni fiscale", o prioritizare a alocării bugetului.

Pe de altă parte, Antonescu a afirmat din nou că PNL se pronunţă ferm împotriva reducerii salariilor unor categorii de bugetari care sunt necesari societăţii, dar care sunt prost plătiţi - personalul didactic, personalul din domeniul sanitar, ordinea publică şi magistraţii, precizând că "risipa majoră se află în cheltuielile de clientelă", liberalii având la acest capitol "măsuri dure, hotărâte, dar ţintite" precum restructurarea severă a administraţiei, un Guvern cu 7-8 ministere, care să aibă în subordine maximum 30 de agenţii, o simplificare a pesonalului excedentar în administraţie şi o reducere majoră a cheltuielilor bugetare de la capitolul achiziţii publice.

El a conchis că aceste măsuri pot fi aplicate doar de un alt Guvern, care are competenţă şi credibilitate în primul rând în ochii românilor, Guvernul acutal fiiind "complet lipsit de încredere în ochii opiniei publice interne şi în ochii FMI", după ce şi-a dovedit "incompetenţa, reaua credinţă, guvernarea în favoarea clientelei".

Plenul CES a fost convocat pentru vineri, însă discuţiile au fost amânate până luni, la solicitarea confederaţiilor sindicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici